Poliția Locală a Sindicatului Terre e Fiumi din Italia a descoperit o încălcare gravă a legislației privind transportul rutier, cu posibile consecințe periculoase asupra siguranței traficului. În urma analizei tahografului, șoferul unui TIR a fost amendat cu 35.000 de euro, relatează Il Resto del Carlino.
În cadrul unui control rutier desfășurat în zona Tresignana, ofițerii au oprit un camion articulat aparținând unei firme din Campania, condus de un șofer din Napoli, care transporta fructe și legume.
Deși inițial totul părea în regulă, experiența patrulei în verificarea transporturilor rutiere naționale și internaționale a determinat o analiză mai amănunțită a datelor stocate în memoria tahografului digital al vehiculului.
Astfel, a fost identificată o neregulă serioasă: șoferul a condus frecvent fără a introduce cardul de tahograf, esențial pentru înregistrarea timpilor de condus.
În perioada de 56 de zile anterioară controlului, camionul a parcurs 13.554 de kilometri fără ca activitatea șoferului să fie monitorizată corespunzător – echivalentul a aproximativ 237 de ore de condus neînregistrat.
Aceasta înseamnă o medie zilnică de 242 kilometri, respectiv aproape 4 ore de condus care nu apăreau în evidențe.
Combinând aceste ore „invizibile” cu cele înregistrate oficial, rezultă că șoferul ar fi condus între 13 și 14 ore pe zi, depășind semnificativ limita legală admisă.
În urma acestor abateri grave, proprietarul camionului a fost sancționat cu o amendă de aproximativ 35.000 de euro.