Un procent de 31% dintre pietoni spun că fac acest lucru pentru că prind un moment de pauză în trafic, care le permite să treacă fără să încurce circulaţia.

Doar 6% au declarat că se grăbesc şi nu pot aştepta la semafor, atunci când traversează neregulamentar, în timp ce 12% au citat alte motive.

E periculos, dar nu ne pasă

Totuși, 68% sunt de acord că trecerea prin locuri nemarcate este periculoasă. Un procent de 23% au apreciat că acest lucru este periculos „uneori”, iar 9% consideră că „nu este, dacă eşti foarte atent”.

Potrivit sondajului, 88% dintre participanţii la la acesta au declarat că, înainte de a traversa strada pe trecerea de pietoni, se asigură că şoferii maşinilor i-au văzut şi că au timp să oprească. 10% fac acest lucru destul de des, iar 2%, doar ocazional.

Iarna crește pericolul

Traversarea neregulamentară este una dintre principalele cauze ale accidentelor grave în anul 2018, conform datelor Poliţiei Române.

În paralel, iarna, condiţiile meteo nefavorabile cresc riscul unui accident rutier.

Spre exemplu, distanţa de frânare pe un carosabil ud poate creşte de până la 2 ori, iar pe carosabil acoperit cu zăpadă sau gheaţă poate fi chiar de zece ori mai mare decât în mod normal.

Un şofer obişnuit are nevoie de aproximativ 1,5 secunde pentru a reacţiona, iar vizibilitatea redusă din timpul iernii poate împiedica şoferii să perceapă în timp util pericolul.

”Iarna la volan”

Cele două părți au demarat campania ”Iarna la volan”, pentru conștientizarea pericolelor.

Sondajul s-a desfăşurat online, în perioada 10 iulie – 10 septembrie 2019, iar la acesta au participat 16.235 de respondenţi, dintre care 15.121 de şoferi (93%).

În vară, asociația a avut o altă campanie, numită “Treaz la volan”, în parteneriat cu Poliția Română, pentru conștientizarea problemelor puse de statul pe telefon la volan. Potrivit datelor, un răspuns pe WhatsApp înseamnă 33 de secunde de neatenție, iar o notificare pe Facebook îți ia 14 secunde din atenție.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații