Întrebat luni seară, la România TV, dacă împărtășește opinia colegilor săi de partid, care consideră că Ilie Bolojan ar trebui să demisioneze, Sorin Grindeanu nu a oferit un răspuns direct, dar a subliniat că nici liberalii nu par să sprijine măsurile propuse de premier, care este și președintele PNL.

El a afirmat că doar „o parte dintre USR-işti” și „corul de lăudători dintr-o zonă neînregimentată politic” mai susțin politica de austeritate.

„Ştiţi că sunt un om mai aşezat şi nu adeptul acestor ieşiri, să zicem, mai abrupte (solicitările privind demisia – n.r.), dar eu nu m-aş uita la colegii mei. Hai să ne uităm la ce înseamnă şi ce spun liberalii! Pentru că văd în ultima săptămână, cel puţin, mulţi liberali care au ieşit să conteste… nu contestă persoana domnului Bolojan, ci măsurile, şi sunt din ce în ce mai mulţi. Pare că în jurul acestui tip de politică de austeritate, de dat oamenii afară, de pus taxe şi impozite, de austeritate, pe scurt, a mai rămas o parte dintre USR-işti, că liberali nu sunt, şi acel cor de lăudători dintr-o zonă neînregimentată politic, mai mult pe o zonă de ONG. Cam ăştia au rămas în zona asta”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit News.ro. 

De asemenea, el a reamintit faptul că PSD s-a opus majorării taxei pe valoarea adăugată (TVA).

„Eu vreau să vă spun că astăzi, sunt absolut convins că nu era, şi îi dau dreptate preşedintelui Nicuşor Dan, că nu era nevoie să creştem TVA-ul. (…) De la început s-a spus că nu e nevoie de creşterea TVA-ului, dar s-a mers cu care pe care, dacă vă aduceţi aminte. Nu creşte TVA-ul, nu merg prim-ministru, ceva de genul acesta. Dar ţine de trecut, e un lucru deja întâmplat. Încasările la bugetul de stat nu au stat mult mai bine decât au stat anul trecut, toate lucrurile acestea arată că nu s-a justificat această creştere, ceea ce mulţi români au spus acest lucru”, a precizat Sorin Grindeanu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

G_mann 27.01.2026, 11:06

Daca expertul Grindeanu ,prietenul lui Ciolacu,are solutii de ce nu le arata,de ce nu iese de la guvernare si face o alta majoritate cu AUR si scoate tara din groapa in care a ajutat-o sa ajunga!?

Avatar comentarii

diss1958 27.01.2026, 14:46

Iar peste 70% dintre romăni susțin că tovarășul grindeanu este un ***! Pe cine să mai crezi?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.