S-a născut Sorin dar şi-a dorit cu orice preţ să devină Sorina şi, a reuşit, însă urmările operaţiei de schimbare de sex, au fost tragice.
Sorin Raţiu, acum Sorina, avea 19 ani când s-a decis să facă operaţia de schimbare de sex. Trecută prin mâinile medicilor, azi, după 17 ani, Sorina se simte ca un cobai.
Femeia a ajuns o epavă, ea trăind din cerşit si dormind pe unde apucă. Echipa “Drept la ţintă” a găsit-o în Sibiu, într-un azil pentru oameni fără adăpost:
Cu ochii trişti şi faţa mutilată, Sorina mărturiseşte: “Îmi plăcea să mă machiez. Îmi plăcea să mă îmbrac în haine de fată”.
La 5 ani de la operaţie, niciun medic nu a mai vrut sa îi preia cazul iar Sorina, disperată, şi-a dat cu sodă caustică pe faţă, convinsă fiind că în acest fel nu îi va mai creşte barba.
Chipul cârpit de nenumărate operaţii estetice a transformat-o pe Sorina într-un monstru iar acum regretele pentru decizia luată în urmă cu mai bine de 17 ani, sunt tardive. Întrebată fiind dacă a fost o greşeală operaţia de schimbare de sex, Sorina mărturiseşte: “Mă simt ca un bărbat, cu părul scurt şi haine de bărbat, cum eram înainte de operaţia de schimbare de sex … . A fost o foarte mare greşeală”.
Acum, Sorina îşi doreşte din nou să fie barbat însă probabil că nimeni nu îl va mai ajuta, costurile operaţiei fiind foarte mari.
Citeşte şi:
„Vreau să redevin bărbat cum eram!”
Află din ce i-a fost construit penisul unei femei ce și-a schimbat sexul
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro