Spitalul Municipal din Câmpina a rămas și el fără apă potabilă

„Pacienţii care se prezintă şi solicită internare, dar pot fi amânaţi câteva zile, vor fi sfătuiţi să revină. Cei care au nevoie de asistenţă medicală imediată, incluzând spitalizarea, vor fi îndrumaţi către Ploieşti, având suportul colegilor noştri de la Spitalul Judeţean şi de la Pediatrie şi suportul Ambulanţei şi a DSP-ului”, a explicat directorul medical al spitalului, Călin Tiu.

În prezent, spitalul are aproximativ 80 de pacienți internați. Sterilizarea instrumentarului medical și a biberoanelor se realizează acum la Ploiești.

„Noi ne ocupăm de pacienţii internaţi în continuare şi o să internăm doar urgenţele mari, problema de fapt fiind lipsa posibilităţii noastre de a asigura sterilizarea echipamentelor chirurgicale în primă linie şi a celor de pediatrie, biberoane, în volumul unei munci curente”, a adăugat Tiu.

Cauza crizei apei în Câmpina

Potrivit Medika TV, turbiditatea extremă a apei din Barajul Paltinu a dus la blocarea Stației de Tratare Voila. Această situație afectează zeci de mii de oameni din județele Prahova și Dâmbovița. Exploatare Sistem Zonal Prahova a oprit tratarea apei industriale în STA Voila din cauza turbidității crescute.

Comitetul pentru Situații de Urgență din Câmpina a luat mai multe măsuri:

  • Suspendarea cursurilor în școli și grădinițe pe 2 decembrie
  • Distribuirea apei menajere cu cisterne
  • Amplasarea de containere cu apă potabilă în oraș
  • Asigurarea apei pentru instituții esențiale, inclusiv Spitalul Municipal

Reacția prefectului județului Prahova la criza de apă

Nu sunt alimentate cu apă 12 localități, printre care și municipiul Câmpina și orașele Băicoi și Breaza. Am convocat o întâlnire cu toți factorii implicați în alimentarea cu apă, din nefericire nu am ajuns la o concluzie clară privind realimentarea cu apă”, a explicat prefectul Daniel Nicodim, criticând compania Apele Române pentru situația creată.

Conform estimărilor Apelor Române, alimentarea cu apă nu va putea fi reluată mai devreme de 72 de ore de la încetarea precipitațiilor. Există posibilitatea ca furnizarea apei să fie reluată pe 3 decembrie 2025, dacă condițiile meteorologice se îmbunătățesc și parametrii apei revin la normal.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.