S-a facut inca un pas mic in reforma sanitara gandita de ministrul Eugen Nicolaescu, ce poate deveni insa un pas mare de anul viitor, daca lucrurile vor incepe intr-adevar sa se miste in sens pozitiv, iar bancile vor deschide linii de cre-ditare pentru spitale. Deocamdata, pasul mic a fost facut de noii directori, care au devenit manageri cu diploma in urma unui curs de management sanitar. Ocupati cu invatatul si cu elaborarea de proiecte, directorii “marca Nicolaescu” n-au avut timpul necesar sa schimbe ceva prin unitatile pe care le-au preluat. Abia daca s-au dezmeticit care sunt sectiile spitalului, s-au familiarizat cu datoriile, cu economia de medicamente, dar si cu ingenioasele retete de macaroane cu granule de soia si miros de carne, mancarea de cartofi si compotul fara fructe, adica hrana bolnavilor.

Directorii vechi, majoritatea doctori cu renume, au continuat sa faca ce stiau mai bine cu fonduri insuficiente, demonstrand ca, daca ai stofa de om care stie sa gestioneze o afacere, poti reusi sa schimbi fata spitalului si calitatea actului medical si fara un curs de management. Medici ca Monica Pop, directorul Spitalului de Oftamologie, Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului “Matei Bals”, dar si alti directori din Capitala si de prin tara sunt “manageri” vechi, care au stiut sa schimbe fata unor spitale subrede si mizere.

Acum, insa, e timpul ca banii colectati de stat pentru sistemul sanitar sa ajunga exact in sistem, pentru ca sponsorii s-au cam terminat, iar de la anul incepe competitia. Directorii spitalelor vor fi nevoiti sa creeze branduri dupa modelul laptelui “Zuzu” sau al “salamului sasesc”, adica sa dezvolte o afacere de top spre beneficiul pacientilor si al personalului medical deopotriva.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.