Cuprins:
Daune uriașe pentru o pacientă căreia i-a fost pusă viața în pericol
Spitalul Filantropia, alături de medicul ginecolog Mădălina Gheorghe, trebuie să plătească suma de 80.000 de euro cu titlu de daune morale, după ce pacientei, căreia i s-a făcut un avort, i-a fost pusă viața în pericol.
Decizia Judecătoria Sectorul 1 București nu este definitivă.
„Pe scurt discutăm despre un medic ginecolog care a desfășurat o manevră medicală în mod greșit și care aproape a costat-o viața pe pacientă. Deși s-a plâns că se simte foarte rău, aceasta a fost trimisă acasă, iar în scurt timp a ajuns în stare gravă. Operată vreme de mai multe ore, alti medici i-au salvat viața”, a precizat, marți, avocatul Adrian Cuculis.
Fapta s-a prescris
Procesul penal a încetat împotriva doctoriței după ce fapta s-a prescris. Fapta s-a produs în anul 2019.
„Procesul penal a încetat împotriva doctoriței nu pentru că nu ar fi fost vinovată, ci pentru că fapta s-a prescris, ca multe alte mii de dosare”, a mai adăugat avocatul Cuculis.
„În temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (6) C.proc.pen. rap. la art. 16 lit. f) C.proc.pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C.pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C.pen. (forma anterioară modificării prin OUG nr.71/30.05.2022) interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei Gheorghe Mădălina (…) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (2), (3) C.pen. raportat la art. 194 alin. 1 lit. şi e) C.pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale”, se arată în hotărârea Judecătoreii Sectorului 1 București, din data de 19 septembrie 2025.
Medicul a făcut apel la decizia instanței
Instanța a admis, în schimb, acțiunea civilă.
„Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă … și obligă pe inculpata Gheorghe Mădălina, în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Filantropia București la plata către partea civilă a sumei de 80.000 de euro, echivalent în lei la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune morale. (…) obligă inculpata Gheorghe Mădălina, în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Filantropia București, la plata către partea civilă a sumei de 8.382 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat). În temeiul art. 404 alin. (4) lit. e) rap. la art. 275 alin. (3) lit. b) C.proc.pen., obligă inculpata la plata către stat a sumei de 3.400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (urmărire penală – 1.900 de lei, cameră preliminară și judecată în primă instanță – 1.500 de lei). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii”, se mai arată în hotărârea instanței.
Medicul ginecolog Mădălina Gheorghe a făcut apel, pe 22 septembrie, la decizia instanței.
Acuzațiile aduse de procurori
Mădălina Gheorghe, medic în specialitatea obstetrică-ginecologie la Spitalul Filantropia din Capitală, la momentul săvârșirii faptei, a fost trimisă în judecată în septembrie 2023 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
„În fapt, s-a reţinut că la data 21.02.2019, medicul în specialitatea obstetrică-ginecologie i-a efectuat persoanei vătămate o întrerupere de sarcină la Spitalul Filantropia, intervenţie în cursul căreia s-a produs o perforaţie a tranşei uterine. Post intervenţie, până la momentul externării, medicul nu a efectuat o supraveghere efectivă a pacientei de natură a identifica elemente clinice şi simptomatologice pentru diagnosticarea perforaţiei de tranşă uterină”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, într-un comunicat de presă, când medicul a fost trimis în judecată.
Ulterior, pacienta a fost operată de urgenţă la Elias, pentru a-i fi salvată viața.
„Urmare nediagnosticării complicaţiei medicale asociate intervenţiei medicale, starea de sănătate a persoanei vătămate s-a agravat şi s-a impus deplasarea de urgenţă, în cursul aceleiaşi zile, la Spitalul Universitar Elias, unde persoana vătămată a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru salvarea vieţii”, au mai precizat procurorii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4753114c6b914c6cc79450d29776e630.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5f40db9f01e950137c3f987b593a4e9e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6bf2e8535d5c309f47761f9945c24e48.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e54659f0b631f47429dcb80812d74184.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6f14bbad4d860eb19c1c28bb22016fdd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ecf1d30d4a814b5f9780c86daac9c42.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_cb93d4dd42c3942c5c5880dd6ff1cad9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6b84ac173120e07e2fe5ba79439b7f9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_af1dabbc57a83f75b7eec40d3f8c1567.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_161235dd7a063675a4bb72d1c11b864c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_120100f08ecf9b1ab9f0415953b5555e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b304ec4a724f970d6aaaff7ab3756630.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_384e3d3b7f423f8f71d86091152b6104.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_aa50ef11b42ab203dfa491ddeb5460ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_785f5b613e7c0b0d870bdad60dd35501.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7d94b99847052bb008ef1a62c138f370.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_98d0f54dc1f67690c6a03d2692f8950e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_731d807d345034da70a23159e97743e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_cd7517c519c3d8b1fbd9367cbeb365a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0044dce4a4ec897be3d53208f26e138d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5678082eb785db51c435b94a0cdf92e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/malpraxis-medical.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1edb35b85780f94455ba5909e5977dcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_284a8ae7d3c84a0f5dec628e1003ea4c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/politist-rutiera-bucuresti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bulgaria.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pavel-stratan-cleopatra-si-edward-sanda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pepe-a-devenit-tatic-a-patra-oara--yasmine-pascu-a-nascut-o-fetita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_95a4b845fd681871ed57c728c4be27ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0633ab99617cbe20c61eb86732ebb63e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_62ab49a8103a27ad24c79c9bfefb8836.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/dominic-fritz-concedieri-desfiintare-posturi-primaria-timisoara-politia-locala-e1772805526385.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/tudor-chirila-e1775743527706.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/profimedia-1070033913-e1771135038878.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tablou-pablo-picasso-tete-de-femme.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/moneda-colt-casa.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/300-de-vaci-in-valoare-de-32-milioane-de-euro-au-murit-dintr-o-cauza-misterioasa-la-o-ferma-din-elvetia--foto-blick.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-13-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/04/udatul-de-pasti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/san-marino-obiective-turistice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-alegi-paharul-pentru-bauturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8783431-e1776088479314.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/peter-magyar-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/denim.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/porsche-accident-valea-oltului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/fresca-rastignirii-din-biserica-san-girolamo-dei-croati-de-pietro-gagliardi-1847-1852-shutterstock2041365788-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/71f596e9-ab22-4199-874f-d063b077f3af.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-nicusor-dan-calin-georgescu-sorin-grindeanu-ilie-bolojan--fotografii-dumitru-angelescu-facebook-inquam-photos--octav-ganea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/poster-alegeri-ungaria-12-aprilie-2026.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.