După o serie de ciocniri violente între manifestanţi şi soldaţi vineri în apropierea Ministerului Apărării de la Cairo, au fost arestate peste 300 de persoane. Printre deţinuţi se află nouă jurnalişti. Armata egipteană a anunţat instituirea stării de asediu din nou pentru noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru a doua seară consecutivă, în vecinătatea Ministerului Apărării, potrivit unui responsabil militar.
Starea de asediu este valabilă de sâmbătă seara de la ora locală 23.00 (21.00 GMT) până duminică dimineaţă.
Miercuri dimineaţa au izbucnit ciocniri între susţinătorii candidatului prezidenţial Abou Ismail şi indivizi care i-au atacat pe protestatari cu diverse proiectile.