Medicul personal al opozantului, în vârstă de 44 de ani, Anastassia Vassilieva, și alți trei medici, inclusiv un cardiolog, au solicitat accesul imediat la Navalnîi, potrivit unei scrisori adresate serviciilor penitenciare din Rusia și postată ulterior pe contul de Twitter al lui Vassilieva.

„Un pacient cu un astfel de nivel de potasiu ar trebui să fie observat în terapie intensivă, deoarece se poate dezvolta oricând o aritmie fatală”, a declarat cardiologul Iarolav Achikhmine pe Facebook.

Vassilieva a precizat că nivelul de potasiu din sânge a ajuns la un punct critic, ceea ce semnifică o afectare a funcţionării rinichilor şi faptul că grave probleme de ritm cardiac pot surveni în orice clipă, potrivit Themoscowtimes.

Disidentul rus Aleksei Navalnîi, 44 de ani, a fost vizitat marți, 13 aprilie, de soția sa, în colonia penitenciară în care este închis pentru doi ani și jumătate.

Iulia Navalnîia a dezvăluit că Aleksei a slăbit 17 kilograme și a spus că este din ce în ce mai îngrijorată pentru sănătatea soțului său, după ce acesta a intrat în greva foamei, relatează site-ul Europa Liberă România.

Săptămâna trecută, avocaţii lui Navalnîi au anunțat că acesta nu îşi mai simte mâinile, tuşeşte şi slăbeşte un kilogram pe zi. „Arată rău, nu se simte bine”, a spus avocata Olga Mihailova.

Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică
Recomandări
Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică

Opozantul rus scrisese pe Instagram că a fost diagnosticat oficial cu „tuse severă” și temperatură de 38,1 grade Celsius, după ce un coleg de detenție a fost trimis la spital cu suspiciune de tuberculoză. El a fost mutat în secția-spital a coloniei penitenciare la începutul lunii aprilie.

La finalul lunii martie, Aleksei Navalnîi a solicitat ajutorul unei comisii publice pentru a obţine injecţii cu Diclofenac pentru durerile grave lăsate pe picior.

„Dintr-o conversaţie am aflat că simte durere la picior şi a cerut ajutor pentru a face injecţii cu Diclofenac pentru reducerea durerii. El este capabil încă să meargă”, a declarat Viaceslav Kulikov, şeful comisiei, într-un comunicat transmis online.

Aleksei Navalnîi a fost condamnat la începutul lunii februarie pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare. Aleksei Navalnîi a fost otrăvit în august anul trecut cu agent neurotoxic Noviciok şi după primul ajutor primit în Rusia a fost tratat într-un spital din Berlin.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Observatornews.ro
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI