Reprimarea sîngeroasă a protestelor din Iran, motivul invocat de Trump pentru un posibil atac

Trump nu a detaliat ce formă va lua „ajutorul” oferit protestatarilor, dar pe 2 ianuarie, tot pe Truth Social, a declarat că, dacă autoritățile din Iran „omoară violent protestatarii pașnici, așa cums unt obișnuiți, Statele Unite ale Americii le vor veni în ajutor”. El a adăugat: „Suntem pregătiți și gata de acțiune”.

Totuși, miercuri seară, Trump a spus că tocmai a primit raportul conform căruia „uciderile au încetat” în Iran. „Execuțiile au încetat”, a subliniat Trump. „Nu vor mai avea loc execuții, despre care mulți oameni au vorbit în ultimele zile.”, potrivit Sky News.

Imagine de noapte din timpul protestelor din Iran, se vad flacari mari in intuneric, care au cuprins totul, silueta unei persoane cu mainile ridicate in mijlocul lor
Proteste în Iran Foto: Derrik Evans / X

De ce situația actuală nu seamănă cu bombardarea Iranului din iunie 2025

Totuși, situația actuală din regiune nu este aceeași cu cea din iunie 2025, când SUA a bombardat trei situri nucleare iraniene în contextul războiului de 12 zile dintre Iran și Israel. În prezent, prezența militară americană în Orientul Mijlociu a fost redusă semnificativ, apreciază Al Jazeera.

Portavionul USS Gerald Ford, cea mai mare navă militară din lume, a fost mutat din Marea Mediterană în Caraibe pentru operațiunea „Southern Spear”, o misiune inițiată pentru a combate presupuse activități de „narcoterorism” în America Latină, conform secretarului american al Apărării, Pete Hegseth.

Infografic intitulat „SUA atacă instalații nucleare în Iran” care arată harta Iranului alături de trei puncte marcate cu simbolul pentru activitate nucleară pentru Fordo, Natanz și Isfahan
Locațiile instalațiilor nucleare iraniene atacate de SUA Foto: Profmedia Images

SUA au evacuat personalul neesențial din bazele sale din Orientul Mijlociu

În ciuda acestei reduceri, SUA continuă să opereze o rețea extinsă de baze militare în Orientul Mijlociu, inclusiv opt baze permanente în țări precum Bahrain, Egipt, Irak, Iordania, Kuweit, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

Cu toate acestea, Reuters a raportat, citând diplomați anonimi, că unii membri ai personalului din baza Al Udeid din Qatar au fost sfătuiți să părăsească locația până pe 13 ianuarie după ce forțele iraniene au amenințat că vor lovi bazele americane. În timpul războiului din 2025, Iranul a lansat un atac asupra acestei baze, care găzduiește 10.000 de militari americani.

Marea Britanie retrage, de asemenea, o parte din personalul său dintr-o bază aeriană din Qatar, în perspectiva unor posibile atacuri ale SUA.

Un atac american asupra Iranului ar putea avea loc în următoarele 24 de ore

„Toate semnalele indică faptul că un atac al SUA este iminent, dar acesta este și modul în care se comportă actuala administrație pentru a menține toată lumea în alertă. Imprevizibilitatea face parte din strategie”, a declarat miercuri un oficial militar occidental pentru Reuters.

Doi oficiali europeni au declarat că intervenția militară a SUA ar putea avea loc în următoarele 24 de ore. Un oficial israelian a declarat, de asemenea, că se pare că Trump a decis să intervină, deși amploarea și momentul intervenției rămân neclare.

O invazie terestră a Iranului de către SUA este puțin probabilă

„Trump nu este un constructor de națiuni. El nu crede în angajamente pe termen lung sau în construirea democrației. Amintiți-vă, a renunțat la Afganistan. Deci, nu va angaja trupe terestre în Iran. Este pur și simplu prea costisitor”, a declarat pentru Al Jazeera Shahram Akbarzadeh, profesor de politică a Orientului Mijlociu și Asiei Centrale la Universitatea Deakin din Australia.

Deși președintele SUA și-ar dori „o altă victorie rapidă, nu cred că vrea să se implice într-un conflict prelungit în Orientul Mijlociu, care contravine tuturor instinctelor sale”, a spus Barbara Slavin, membru distins al Stimson Center din Washington DC, adăugând că se așteaptă ca Trump să efectueze lovituri limitate care să-i permită să afirme că și-a îndeplinit promisiunea de a „ajuta” poporul iranian, fără a declanșa „o escaladare mai amplă”.

Va încerca Trump răsturnarea regimului din Iran așa cum a făcut cu Maduro în Venezuela?

În ceea ce privește o posibilă luare în vizor a conducerii iraniene, aceeași sursă sugerează că Trump ar putea lua în considerare o astfel de opțiune. Președintele american a scris pe Truth Social în iunie 2025 că știe unde se află liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, dar a adăugat că nu intenționează să îl elimine „cel puțin deocamdată”. Totuși, o astfel de decizie ar putea declanșa o reacție dură din partea Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), care ar putea prelua conducerea țării în cazul eliminării liderului suprem.

Al Jazeera notează că, dacă IRGC ar prelua controlul, Iranul ar putea trece de la o republică teocratică hibridă la un regim militar deschis, ceea ce ar înrăutăți relațiile cu SUA. De asemenea, se estimează că o operațiune similară celei din Venezuela, unde SUA l-a răpit pe președintele Nicolas Maduro pe 3 ianuarie 2026, este puțin probabilă în Iran, din cauza distanțelor mai mari și a vigilenței ridicate a autorităților iraniene.

Vali Nasr, profesor de afaceri internaționale și studii despre Orientul Mijlociu la Universitatea Johns Hopkins, a explicat pentru Al Jazeera că SUA nu ar fi interesată de o invazie terestră sau de o schimbare de regim în Iran, precum cele văzute în Irak sau Afganistan. În schimb, ar putea urmări schimbarea jocului prin eliminarea liderilor cheie ai regimului iranian, deși acest lucru rămâne improbabil din cauza riscurilor implicate.

SUA, poziționate să atace Iranul „în 24 de ore”. Lovituri aeriene ca în 2025 sau o intervenție terestră?, se întreabă experții
Foto: Hossein Salami, șeful Corpului Gărzii Revoluționare Iraniene (stânga) și Amir Ali Hajizadeh, șeful forțelor aeriene din cadrul Gărzii Revoluționare, în complexul cu rachete. imagine de arhivă
Sursa: Profimedia

Ținte posibile vizate de SUA în Iran și riscul de victime civile

Pentru a sprijini protestatarii, SUA s-ar concentra pe centrele de comandă și alte ținte asociate Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), forțelor Basij și poliției iraniene, principalele organizații implicate în reprimarea brutală a disidenței. Însă, amplasarea acestor centre în zone populate crește riscul unor victime civile, ceea ce ar putea submina scopul susținerii protestatarilor.

„Orice ar face (SUA), trebuie să fie foarte precis, fără victime civile care nu aparțin IRGC”, a declarat analistul Carl Schuster, fost căpitan al Marinei SUA, pentru CNN. Potrivit acestuia, victimele civile ar putea înstrăina disidenții care sunt uniți doar de ura lor față de regim. „Pierderile ne-ar transforma într-o putere străină care încearcă să suprime, să domine Iranul, nu într-o influență eliberatoare”, a adăugat el.

O altă opțiune ar fi țintirea liderilor de vârf ai Iranului. Deși aceștia și-au dispersat și ascuns locațiile importante pentru a se proteja, „le-am arătat că putem lovi ceea ce putem găsi”, a explicat Schuster. De asemenea, Peter Layton, cercetător asociat la Griffith Asia Institute din Australia, consideră că lovirea locuințelor și birourilor liderilor regimului ar putea transmite un mesaj. „Valoarea militară este mică, dar este un spectacol pentru protestatari”, a subliniat acesta.

Ce tehnică militară ar putea folosi SUA în atac

În timp ce bombardierele B-2 au fost folosite pentru atacurile din 2025, analiștii cred că o gamă mai diversificată de ținte ar putea necesita alte tipuri de arme. Analistul militar Carl Schuster a menționat pentru CNN rachetele de croazieră Tomahawk, care pot fi lansate de pe submarine sau nave de suprafață, la distanță sigură de țărmurile iraniene, reducând riscul de pierderi americane.

O altă opțiune ar fi rachetele JASSM, care pot fi lansate de pe diverse avioane americane, inclusiv bombardiere B-1 și B-52 sau avioane de luptă F-35, având o rază de acțiune de până la 1.000 de kilometri. Dronelor li s-ar putea atribui, de asemenea, un rol în operațiuni, deoarece utilizarea avioanelor cu echipaj uman ar putea fi prea riscantă, potrivit lui Layton.

Indiferent de metoda aleasă, analiștii consideră că administrația Trump va opta pentru o acțiune dramatică. „Administrația este atrasă de spectacol. Asta înseamnă evenimente dramatice, atrăgătoare pentru media”, a declarat Layton.

El a adăugat că loviturile aeriene ar putea viza facilități petroliere din Golful Persic, ceea ce ar afecta economia Iranului pe termen mediu și lung. „Ar fi o țintă ușor de lovit, cu dramatism vizual, fumul gros fiind ușor de captat de media externă”, a conchis Layton. Relatare bazată pe CNN.

Portavionul USS Theodore Roosevelt Foto: Profimedia
Portavionul USS Theodore Roosevelt Foto: Profimedia

Portavionul USS Theodore Roosevelt și grupul naval aferent a primit ordin să se deplaseze în Golful Persic

Nava militară de 9.200 de tone este capabilă să lovească ținte pe uscat, pe mare și în aer. CENTCOM (United States Central Command) a anunțat că USS Roosevelt va contribui la „sprijinirea securității și stabilității maritime” în regiune.

Pe lângă USS Roosevelt, alte două nave militare americane, echipate cu rachete ghidate, sunt mobilizate în prezent în apropierea Iranului.

Armata Iranului se află în stare de alertă maximă

Comandantul Corpului Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) afirmă că Iranul este pregătit să răspundă „cu fermitate” adversarilor săi, Israelul și Statele Unite, pe care îi acuză că se află în spatele protestelor care au cuprins țara.

IRGC este „la maximul pregătirii pentru a răspunde decisiv la calculele greșite ale inamicului”, a declarat comandantul Mohammad Pakpour într-o declarație scrisă citată de televiziunea de stat, citează Al Jazeera.

Pakpour a continuat acuzându-i pe președintele american Donald Trump și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că sunt „ucigașii tinerilor din Iran”.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Brinzovenescu 15.01.2026, 09:42

Mai intâi sa iși termine CIA și MOSAD „treaba”-sa„intoarca”niște generali iranieni și sa puna de o„revoluție portocalie”!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.