O explozie a avut loc miercuri, 22 iulie, dimineața, într-o hală a unei fabrici de produse din lemn din Brașov, urmată de un incendiu cu degajări mari de fum, conform News. În jurul orei nouă, a avut loc o a doua explozie.
Update 9:25 În timp ce pompierii intreveneau pentru stingerea incendiului de la fabrica din Brașov s-a produs o nouă explozie la o altă bandă transportoare din incinta operatorului economic.
„Pentru gestionarea situației, dispozitivul de intervenție al ISU Brașov a fost suplimentat cu 2 autospeciale de stingere și autospeciala de transport roboți. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, se vor deplasa în sprijin și 2 autospeciale de stingere de la ISU Covasna.”, a precizat ISU Brașov.
Update 7:30 ISU Brașov a precizat că nu au fost identificate victime: „Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, iar în aceste momente echipajele de intervenție acționează pentru localizarea acestuia. Planul roșu de intervenție a fost dezactivat.”
Este vorba de fabrica Kronospan sin Stupini, potrivit BizBrașov.
Incidentul s-a produs la nivelul unui transportor de rumeguș, iar autoritățile din Brașov au activat Planul Roșu de Intervenție.
La fața locului, incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum, au transmis reprezentanții ISU Brașov.
Intervenția este una amplă, fiind mobilizate șase autospeciale de stingere, o autospecială CBRN, două autospeciale pentru salvare de la înălțime, două echipaje SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.