160 de publicații vechi, unele unicat, afectate de apă

Incidentul a avut loc pe 26 ianuarie, într-un depozit al bibliotecii, după ce o țeavă aflată în casa scărilor a înghețat și s-a spart. Biblioteca se află de mai multe luni în șantier, pentru lucrări de reabilitare energetică finanțate prin PNRR, iar încălzirea fusese oprită în clădire. Anunțul a fost făcut într-o postare pe Facebook de Scena9, care a relatat detalii din interiorul instituției.

Apa ajunsă în depozit a afectat 160 de „legături” de publicații, volume care pot conține, de exemplu, toate aparițiile unui ziar sau ale unei reviste pe parcursul unui an.

Printre volumele afectate se află publicații din secolele XVIII, XIX și XX, în limbile română, maghiară și germană. Unele dintre ele sunt considerate titluri rare sau unicat, cu valoare de patrimoniu, inclusiv din primele etape ale presei românești din Transilvania.

De ce au fost congelate cărțile

Pentru volumele cel mai grav afectate, conducerea bibliotecii a decis aplicarea uscării prin criogenare, o tehnică specializată de restaurare. Metoda presupune congelarea documentelor pentru a elimina umiditatea, a opri degradarea hârtiei și a preveni apariția mucegaiului. Cum biblioteca nu dispune de spații proprii pentru o astfel de intervenție, a fost contactată o firmă de carmangerie din Cluj, care a pus la dispoziție camere frigorifice.

„Colegii mei spun că nu vom avea pierderi, poate doar pete sau pagini ondulate. Cele pe care a curs mai multă apă le-am înghețat conform procedurii”, a declarat directorul bibliotecii, Valentin Orga, potrivit Scena9.

Angajați care contestă modul de gestionare a situației

Mai mulți angajați ai bibliotecii contestă însă modul în care a fost gestionată situația. Surse citate de Scena9 susțin că incidentul ar fi fost tratat superficial și că accentul ar fi fost pus pe minimalizarea efectelor, nu pe comunicarea transparentă a riscurilor.

„Sunt specialiști care au lucrat zeci de ani cu aceste materiale și care se tem că patrimoniul se degradează sub ochii lor”, au declarat sursele publicației.

Clădirea centrală a bibliotecii este închisă publicului de mai multe luni, din cauza lucrărilor de modernizare energetică. Incidentul scoate la iveală fragilitatea colecțiilor de patrimoniu în perioadele de șantier și lipsa unor soluții rapide pentru situații de urgență.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.