Situația a fost confirmată de Iuliu Mureșan, care a explicat în direct la emisiunea FANATIK SUPERLIGA că Neluțu Varga nu a putut reveni în România, toate zborurile fiind anulate din motive de securitate. „Neluțu e fericit și să sperăm că vine acasă săptămâna viitoare. Nu avea cu ce să vină acum, el e în Dubai. Chiar am vorbit cu el și nu știa ce să facă. Toate zborurile au fost anulate. Era puțin speriat din cauza situației, sigur”, a declarat acesta.

Conflictul militar a luat amploare pe 28 februarie, când SUA și Israel au lansat atacuri asupra unor obiective din Iran, iar Teheranul a ripostat, bombardând baze americane din Orientul Mijlociu. În contextul extinderii rapide a tensiunilor, mai multe orașe considerate sigure, inclusiv Dubai, au intrat în alertă maximă. Înregistrări video distribuite în spațiul public arată că o dronă sau o rachetă iraniană a lovit în apropierea faimosului hotel Burj Al Arab, conform Știri de cluj.

Mureșan a subliniat că Neluțu Varga, deși afectat de situație, încearcă să găsească o soluție pentru a reveni în țară. „El cum stă de peste un an în Africa, nu cred că e foarte fricos. Încearcă să vină acasă. El are un merit foarte mare pentru echipă. Eu nu am un merit atât de mare, chiar dacă spun că sunt malefic. Sunt un malefic mai mic”, a adăugat Mureșan.

Totodată, acesta a menționat că atacurile din regiune, inclusiv cele asupra unor clădiri și hoteluri importante, ar putea afecta și organizarea viitoarelor competiții sportive, precum Campionatul Mondial.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.