01 Apr. 2017 09:00

Cele mai tari farse de 1 Aprilie din istorie. Nimeni nu are voie să se supere de Ziua Păcălelilor

Distribuie

An de an instituțiile, media se întrec să facă cele mai tari farse de 1 Aprilie.  Ziua Păcălelilor este sărbătorită  în majoritatea țărilor din lume, dar nu este considerată o sărbătoare publică nicăieri. Totuși, an de an copii sau adulți se întrec în glume și păcăleli, iar tradiția spune că nimeni nu are voie să se supere dacă i s-a făcut o farsă.

Ziua Păcălelilor este sărbătorită încă din Evul Mediu iar originile ei se pierd în negura timpului existând mai multe variante privind momentul care a dus la apariția acestei serbări. Potrivit unei legende, se trage de la Sfântul Sisoe, un pustnic egiptean, care obișnuia la începutul lunii aprilie să-l păcălească pe bunul său prieten, Sfântul Antonie cel Mare spunându-i că l-a  văzut pe diavol făcându-și nevoile în vasul din care mâncau sau că a înviat din morți diverse victime ale unei epidemii de ciumă.

O altă legendă vorbește despre Sfântul Fesbuchie care ar fi scufundat niște bușteni într-un lac și a început să meargă pe ei spunându-le celor care treceau pe acolo că merge pe ape ca și Iisus.

Din punct de vedere istoric, prima mențiune a acestei sărbători datează din 1392, când apare menționată în cartea 'Povestirile din Canterbury' scrisă de Geoffrey Chaucer.

Păcăleli de 1 Aprile în diferite țări

Farsele diferă de la o cultură la alta, ceea ce au, însă, în comun este caracterul lor amuzant.

Marea Britanie și Irlanda

Tradiția din Anglia, Scoția sau Irlanda, spune că farsele se joacă doar în prima parte a zilei, iar cine face o păcăleală după prânz devine el însuși un 'păcălici'. Farsă tradițională în aceste țări este cea de a pune o prsoană să livreze un mesaj urgent unei alte persoane. Atunci când a treia persoană primește scrisoarea și o deschide va găsi mesajul 'trimite prostul mai departe'.

Polonia

În Polonia Ziua Păcălelilor a fost atât de populară și glumele au mers atât de departe încât unele decizii politice importante au fost amânate sau le-a fost schimbată data pentru a se asigura că nu este vorba de o farsă. De asemenea, se evită programarea unor evenimente de o importanță majoră în această zi. Un exemplu concludent din istoria Poloniei este tratatul anti-otoman semnat cu Sfântul Imperiu Roman în 1683. Acesta  a fost antedatat pe 31 martie.

Țările nordice

În țările nordice, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia glumele se fac în general prin mass-media. Cele mai multe ziare vor publica o singură stire falsă, pe care o vor pune pe prima pagină, dar nu va fi vorba de știrea principală a publicației.

Italia, Franța, Belgia, Olanda, Elveția și Canada

În aceste țări 1 Aprilie este cunoscută și ca 'Ziua Peștelui'. Păcăleala tradițională este lipirea pe spatele unor persoane a unui pește de hârtie. De asmenea în mass-media se publică știri false, dar în ele este, de obicei, menționat un pește.

Cele mai tari farse din istorie

În 1980, BBC a transmis că pentru a ține pasul cu tehnologia, autoritățile londoneze au decis să digitalizeze Big Ben. Anunțul a șocat ascultătorii, un număr destul de mare de oameni ieșind în stradă să protesteze împotriva unei astfel de decizii. În aceeași zi, BBC Japonia a dus farsa mai departe spunând că limbile ceasului le vor fi vândute primilor patru ascultători care vor suna în redacție. Primul care a sunat pentru a licita a fost un marinar japonez aflat în largul Atlanticului.

În 2007, un site specializat în subiecte paranormale a publicat o fotografie cu un cadavru mumifiat despre care au spus că este o zână și că ființa supranaturaă a fost găsită de un bărbat care își plimba câinele pe vechiul drum roman din Derbyshire. Redacția a fost vizitată de sute de oameni și a primit un număr impresionant de scrisori de la persoane care voiau sa vadă zâna. Chiar și după ce s-a anunțat că a fost o păcăleală, mai multe persoane au continuat să scrie scrisori pe acest subiect, refuzând să accepte că a fost vorba de o glumă.

Imaginea publicata în 2007. Foto: danbaines.com

O barjă care trăgea după cea un iceberg în portul din Sidney a fost putut fi văzută în 1978, iar un om de afaceri australian a anunțat cu mare fast că va sparge icebergul în cuburi de gheață și le va vide cu zece cenți bucata. Stațiile locale de radio au transmis în direct momentul în care urma să se înceapă spargerea gheții, dar când a începout să plouă s-a constatat că era vorba de un  cub de plastic acoperit cu spumă de ras.

În 1860 londonezii au primit o invitație în care li se spune că sunt așteptați să participe pe 1 Aprilie la ceremonia de spălare a leilor albi de la Turnul Londrei. Până la prânz în fața turnului s-a adunat o mulțime uriașă care a fost mai mult decât dezamăgită să afle că în Turnul Londrei nu mai erau lei de secole.

În 1998, Burger King a anunțat într-o reclamă publicată în USA Today că va lansa un meniu special, Whooper pentru stângaci, creat special pentru cele 32 de milioane de stângaci din toată țara. Reclama spunea că burgerul va avea aceleași ingrediente ca și Whooperul clasic, dar condimentele au fost rotite cu 180 de grade. Mii de clienți au mers în restaurante și au cerut burgerul pentru stângaci, în timp ce mulți alții au cerut o versiune pentru dreptaci.

În 1972 publicațiile din toată luma au anunțat că a fost descoperit cadavrul monstrului din Loch Ness. Știrea spunea că o echipă de zoologi care se aflau la Loch Ness pentru a căuta dovezi ale existenței lui Nessie au descoperit carcasa monstrului plutind pe lac. Primele știri spuneau că monstrul cântărea o tonă și jumătate și avea o lungime de peste cinci metri. Ulterior s-a constatat că era vorba de un elefant de mare, iar profesorul John Shield a recunoscut că el l-a pus în lac. Elefantul de mare de la grădina zoologică Flamingo Park a murit cu câteva săptămâni înainte de 1 aprilie și cadavrul a fost conservat în gheață pentru a fi aruncat apoi în lac înainte de ziua păcălelilor.

În 1977, The Guardian a publicat pe șapte pagini un material despre San Serrieffe, o țară foarte mică situată în Oceanul Indian. Aceasta era formată dintr-un arhipeleag de insule poziționate sub formă de punct și virgulă. Cele două insule principale se numeau Upper Caisse și Lower Caisse. Materialul conținea o serie de articole despre istoria, geografia și viața de zi cu zi a locuitorilor din insulă. Telefoanele din redacție au sunat toata ziua, cititorii dorind să obțină informații despre țara idilică și despre cum pot ajunge acolo. Pornind de la această glumă, The Guardian a creat o tradiție prin care pe 1 Aprilie a fiecărui an încearcă să-și păcălească cititorii.

În dimineata de 1 Aprilie 1976, astronomul Patrick Moore a anunțat în timpul unui interviu acordat BBC Radio 2 că la ora 9.47 de minute va avea loc un eveniment astronomic unic: planeta Pluto va trece prin spatele lui Jupiter și va crea un aliniament gravitațional care va reduce gravitatea pe Pământ. Moore l-ea spus ascultătorilor că dacă vor sări în aer exact în momentul în care se se va produce aliniamentul vor experimenta o senzație ciudată de plutire. Sute de englezi au sunat la BBC spunând că au simțit acea senzație. O femeie spunând chiar că ea și cei 11 prieteni cu care se afla în acel moment s-au ridicat din scaune și au plutit în jurul camerei.

Cea mai celebră păcăleală din 1957 a fost o știre publicată de BBC. Aceștia au prezentat un show despre cultivarea spaghetelor în sudul Elveției. Știrea spunea că din cauza iernii ușoare din acel an cultura de spaghete era foarte bună. Materialul era însoțit de imagini cu o familie de elvețieni care adunau paste din copaci și le puneau în coșuri alături de mesajul 'pentru cei cărora le plac pastele, nu est enimic mai bun decât o porție de spaghete crescute în casă'. Sute de oameni au sunat în redacție cerând informații despre cum pot să crească și ei spaghete în copaci. Drept răspuns, redactorii BBC au spus 'Puneți o creangă de spaghete într-o tigaie cu sos de tomate și rugați-vă să fie bune'.

În 1962, în Suedia era o singură televiziune și transmitea alb-negru. Postul a anunțat că expertul lor tehnic, Kjell Stensson, le va spune telespectatorilor cum pot face să vadă imaginile color. Ei spuneau că omaneii de știință au descoperit că acoperirea televizorul cu o pereche de ciorapi va duce la schimbarea luminii în așa fel încât imaginile vor apărea color. Tot ce trebuiau să facă telesoectaorii era să taie o pereche de colanți și să-i înfășoare în jurul ecranului televizorului. Sute de oamenii au fost păcăliți, unii suedezi povestesc și astăzi că își amintesc tații lor cum căutau colanți prin casă pentur a-i înfășura în jurul televizorului. Opt ani mai târziu, pe 1 Aprilie 1970, televiziunea suedeză a început să transmită color.

În zialele locale din Alabama a apărut în 1 Aprilie 1998 o știre case susținea că a trecut o lege care redefinește numărul Pi, 3. 14159… simplu în 3, deoarece este prea dificil pentru oameni să lucreze cu un număr atât de lung încât nimeni nu știe unde se termină. Deși a fost vorba de o simplă glumă, multă lume a ajunsă să o creadă, mai ales că în 1897, chiar a existat o tentativă, reală, de reglementare prin lege a numărului Pi ca fiind 3,2.

În 1996, compania Taco Bell, un lanț de fastfood-uri din Statele Unite, a anunțat că a cumpărat the Liberty Bell (Clopotul Libertății) din Philadelphia pentru a ajuta statul să acopere din datoria publică pe care o avea. Păcăleala a prins atât de bine încât a fost nevoie ca agenția guvernamentală National Park Service, cei care au în administrare Clopotul, să țină o conferință de presă în care să nege știrea. La prânz reprezentanții Taco Bell au anunțat că a fost vorba de o glumă și au donat 50.000 de dolari pentru întreținerea clopotului.

În 1989 un show de comedie din Seattle a anunțat că celebrul Space Needle, unul dintre simbolurile orașului, a căzut și au prezentat o serie de fotografii cu acest lucru. Deși majoritatea telespectatorilor și-au dat seama că a fost o glumă, tot au fost peste 700 care au sunat îngrijorați în redacție pentru a afla detalii despre eveniment.

Unele dintre cele mai amuzante păcăleli de 1 Aprilie au fost făcute de Google, de-a lungul anilor, care a avut și unele dintre cele mai proaste farse. De exemplu, în 2005, compania a anunțat că va lansa o nouă băutură, Google Gulp, care va ajuta la optimizarea la maxim a cortexului cerebral.

În 1994, PC Magazine a publicat o știre în care anunța că în Ginbgresul SUA se dezbate o lege privind interzicerea folosirii internetului. În ciuda numelui personaei care oferea informații, Lirpa Sloof (care citit invers era April Fools – Ziua Păcălelilor) mulți cititori au luat în serios informația.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 19 septembrie 2018. Scorpionii trag unele concluzii greșite
Loading...
Comentarii