Alegeri SUA | Donald Trump, la final de campanie: “Dacă nu voi câștiga, va fi cea mai mare pierdere de timp”

Comentează
Efectul Trump asupra României

Donald Trump a încheiat campania electorală în forță, transmițându-le susținătorilor săi că “au șansa magnifică de a învinge un sistem corupt”. Totodată, republicanul a afirmat la un alt miting că “trebuie să câştigăm”, pentru că, în caz contrar, va fi cea mai mare pierdere de timp, energie şi bani din viaţa sa, relatează Associated Press.LIVE TEXT | Zi istorică! Americanii își aleg președintele. Clinton, creditată cu 90% şanse să îl învingă pe Trump

Ultimul eveniment de campanie al lui Trump, organizat la un centru de convenţii, a fost surprinzător de calm. În timp ce vorbea, zeci de oameni s-au îndreptat încet spre ieşire, prin faţa reporterilor.

Unii au spus că încearcă să ajungă mai aproape de uşă, dar majoritatea au declarat că pleacă pentru că sunt obosiţi, vor să evite să fie blocaţi în trafic sau au auzit suficient.

“Astăzi (marţi – n.r.) este Ziua Independenţei noastre”, a spus Trump în deschiderea ultimului miting din campania sa electorală neconvenţională, cu numai câteva ore înainte de începerea votului. “Astăzi (marţi – n.r.) clasa muncitoare americană va contraataca”, a adăugat el.

Trump a afirmat că acum, că a încheiat campania, “noua aventură” pentru el va fi să facă “America măreaţă din nou”.

El a subliniat că nu are nevoie de superstaturi ca Jay Z, Beyonce sau Lady Gaga pentru a-şi atrage susţinătorii la mitinguri, spre deosebire de Hillary Clinton. “Avem nevoie numai de idei măreţe pentru a face America măreaţa din nou”, a afirmat republicanul.

Iniţial, ultimul miting de campanie al lui Trump urma să fie în New Hampshire – dar echipa sa de campanie i-a adăugat în ultimul moment încă un eveniment.

La un alt miting, organizat în Scranton, Pennsylvania, Donald Trump a insistat că rivala sa democrată, Hillary Clinton, este “cea mai coruptă persoană care candidează la președinție”, amintind din nou de scandalul e-mailurilor, notează BBC News.

Citește și:

  1. Cele mai sonore scandaluri din campania electorală. Subiectele spinoase pentru Hillary Clinton și Donald Trump
  2. Cum funcționează sistemul de vot din SUA, pentru alegerea președintelui american
  3. Care sunt statele cheie, extrem de importante în cursa pentru Casa Albă. Scenariile prin care Donald Trump poate ajunge președinte
  4. Ce înseamnă alegerile din SUA pentru România și pentru Europa
  5. Dacă ar putea vota în America, românii ar trebui să aleagă Hillary. Trump ar ”umbla” la protecția militară americană

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Școala de Poliție Câmpina
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
MONDEN
Loredana Chivu și Ana Mocanu
10:46
Asia Express, 8 septembrie 2026. Noapte complicată pentru Loredana Chivu în Uzbekistan: „Mă ia panica pe străzile astea!”
Copiii vedetelor în prima zi de școală
10:10
Copiii vedetelor în prima zi de școală. Imagini cu micuții emoționați la festivitatea de deschidere
POLITIC
Cristian Deliorg
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Sala de ședințe a CSAT, Nicușor Dan stă în centrul ei, la un pupitru
7 sept.
Buget record de 5% din PIB pentru Apărare și achiziții prin programul SAFE. Ce a decis CSAT după o ședință de 3 ore
Ultimele știri
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
10:47
Un sat întreg cu 12 case și teren uriaș este oferit cadou. Ce trebuie să faci ca să îl pimești
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
10:33
Decizia luată de Cătălin Scărlătescu pentru casa din Deltă: „A apărut Elena în viața mea, așa că s-au schimbat planurile"
TRENDING
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Horoscop 8 septembrie 2026. Berbecii au șansa de a înțelege care dintre relațiile din mediul de la serviciu contează și ar trebui să fie protejate
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Cum păstrezi sticla de vin după ce ai deschis-o
08:08
Cât rezistă o sticlă de vin deschisă înainte să se strice?
O femeie și un bărbat care stau îmbrățișați pe o alee, în fața unei biserici și poartă haine sport
07:59
Un cuplu a renunțat la viața de lux și la apartament pentru a transforma o biserică veche de 120 de ani în locuința visurilor lor
Un bărbat și o femeie la bordul unui avion, stau în fotoliile de la Clasa I și zâmbesc în fața camerei
06:46
Nu purtați aceste haine în avion! Avertismentul specialiștilor
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
O femeie în partea stângă cu o bluză crem. În dreapta, lângă aceasta stă un bărbat în cămașă albastră.
7 sept.
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul