Hillary Clinton s-a apucat de yoga și și-a vărsat amarul în Chardonnay după înfrângerea de la alegeri

08 septembrie 2017 19:14

Hillary Clinton a declarat joi că a fost devastată și drenată după înfrângerea suferită în fața lui Donald Trump în 2016, dar și-a recâștigat puterea, bazându-se pe un amestec de rugăciune, yoga și „partea mea echitabilă din Chardonnay”, scrie CNN.

Clinton, vorbind la un eveniment axat pe credința ei în Biserica Riverside din New York, a spus că nu credea că va pierde alegerile și că a fost complet devastată de înfrângere. Pentru a trece peste acest moment, ea spune că s-a întors spre sine, bazându-se pe „resursele interioare” și pe sprijinul familiei și al prietenilor.

„M-am bazat pe mai multe instrumente, dintre care unul a fost rugăciunea și am fost binecuvântată cu o mulțime de oameni care mi-au trimis rugăciuni, mi-au trimis lecturi spirituale”, a spus ea. „Am avut, de asemenea, sprijinul familiei mele … Prietenii mei s-au adunat în jurul meu și m-au susținut, am făcut niște yoga. Și da, am avut partea mea de Chardonnay”, a mărturisit fostra contracandidată a lui Trump.

Fosta primă doamnă este o persoană profund spirituală, scriind de zeci de ani că credința ei este ceea ce a ajutat-o să treacă prin unele dintre cele mai dificile momente din viața ei. Deși Clinton de obicei își păstrează credința privată, în timpul campaniei din 2016 ea a discutat în mod deschis desre credința și convingerile ei.


Citește și: Omenirea bea plastic. Apa potabilă din întreaga lume conține mii de microparticule de plastic. Cum ne afectează sănătatea


 

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro