07 Ian. 2015 11:23 , de Claudiu Petrisor, Simona Josan

UPDATE | ATAC ARMAT LA O REDACȚIE DIN PARIS: ”Este un veritabil masacru” | VIDEO

Distribuie

UPDATE 23.10 Doi franco-algerieni și un om al străzii sunt în vizorul poliţiei în urma atentatului de miercuri. Cei doi franco-algerieni sunt originari din Pantin, o suburbie a Parisului, şi au revenit din Siria în vara anului trecut.
UPDATE 22.20 Preşedintele Klaus Iohannis şi-a schimbat, miercuri, fotografia de profil de pe pagina de Facebook, cu mesajul ”Je suis Charlie”, apărut în mediul online, ca etichetă imediat după atentatul din de la Paris.
UPDATE 21.45 Franţa a decretat doliu naţional, joi, în memoria victimelor atentatului care a vizat redacţia revistei Charlie Hebdo, a anunțat preşedintele Francois Hollande.
"Cea mai bună armă a noastră este unitatea. Nimic şi nimeni nu ne pot diviza", a declarat președintele Hollande.
UPDATE 20.35 Mii de persoane s-au adunat miercuri seară la Paris pentru a aduce un omagiu victimelor atentatului sângeros comis la sediul săptămânalului Charlie Hebdo și soldat cu moartea a 12 persoane și rănirea altor 11.
UPDATE 20.15 Un luptător al grupării jihadiste Statul Islamic a salutat atacul sângeros comis miercuri și a declarat pentru Reuters că a fost o răzbunare pentru insultele la adresa Islamului.
UPDATE 19.50 Procurorul Parisului face apel la francezi și îi roagă pe toți cei care au fost martori ai atacului și pot oferi informații care să ajute la identificarea atacatorilor să anunțe autoritățile
UPDATE 19.35 Procurorul Parisului, François Molins, a declarat că în urma atacului alte 11 persoane au fost rănite, dintre care patru sunt în stare gravă
UPDATE 19.05 Caricaturista Corine Rey a fost cea care, sub ameninţarea arrmei, le-a permis accesul în sediul publicaţiei Charlie Hebdo atacatorilor. Ea a spus că teroriştii vorbeau perfect limba franceză şi s-au revendicat ca fiind de la al-Qaeda.
UPDATE 18.55 Cei doi polițisti uciși în atacul de la sediul Charlie Hebdo aveau 42 și 49 de ani. Ahmed, în vârstă de 42 de ani, a fost împușcat în cap, în timp ce cerea îndurare atacatorilor.  Al doilea polițist are o fetiță de un an și era cel trimis să-l protejeze pe directorul revistei, mort și el în atentat.
UPDATE 18.50 Aproximativ 3.000 de agenți ai serviciilor de securitate au fost mobilizați pentru misiuni de ordine publică și pentru căutarea autorilor atentatului de la redacția revistei Charlie Hebdo
UPDATE 18.25 Steagurile au fost coborâte în bernă în Franța, la sediul președinției-Palatul Elysée, la sediul guvernului -Matignon și la Palatul Bourbon-sediul Adunării Naționale
UPDATE 16.20 Ministrul afacerilor interne a anuntat că au fost de fapt trei atacatori și că așteaptă o revendicare din partea al-Qaeda
UPDATE 15.20 Trei dintre cei mai buni caricaturiști de la Charlie Hebdo,  Jean "Cabu" Cabut, Stéphane "Charb" Charbonnier, totodată și directorul publicației, și Georges Wolinski au fost uciși în atentat. De altfel, gruparea teroristă al-Qaeda pusese recompensă pe capul lui Charb, în 2013, ca urmare a publicării caricaturilor ce ridiculizau islamul în revista satirică.
UPDATE 15.15 Polițiștii sunt pe urmele teroriștilor care au comis atentatul, soldat cu 12 morți. Conform autorităților, atacatorii au fost văzuți în Villepinte. Potrivit autorităților, un bărbat ar fi fost oprit în trafic și ar fi fost arestat la Pantin, însă, în prezent, nu se știe dacă acesta are legătură cu masacrul de la ziar. În momentul în care au deschis focul, atacatorii au putut fi auziți strigând: ”Allah este mare!” și ”Profetul a fost răzbunat”.
UPDATE ORA 14:50 Au fost confirmați 12 morți

UPDATE ORA 14:25 Toate redacțiile ziarelor din Paris au fost puse sub pază militarizată
UPDATE ORA 13:33 Se pare că atacatorii au reușit să fugă de la locul atacului.
UPDATE ORA 13:31 Le Parisien sustine că sunt cel putin 11 morti: 10 in redactie si unul in afara cladirii
Conform primelor informaţii, mai multe persoane îmbrăcate în negru şi cu cagule au pătruns în sediul ziarului satiric Charlie Hebdo şi au deschis focul cu arme Kalaşnikov.
Un angajat a sunat la 112 și a chemat de urgență poliția și salvarea. "Este un veritabil masacru. Sunt şi morţi!", a spus bărbatul.
Potrivit cotidianului Le Figaro, un poliţist aflat la locul atacului ar fi fost atins de focuri de armă.
Ultimul mesaj postat pe Twitter de reprezentanții Charlie Hebdo a fost o caricatură a lui Abu Bakr al-Baghdadi, un lider al ISIS.

Vezi aici imagini incredibile

Loading...
Comentarii