Fondul total de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Dacă numărul cererilor de revendicare va fi mai mare, se va organiza o a doua etapă de selecţie.

Ce bonuri fiscale au ieşit câştigătoare duminic[, 19 noiembrie

Bonurile fiscale emise în data de 27 octombrie 2017, cu o valoare de 654 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 19 noiembrie 2017. La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 și 31 octombrie 2017. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Potrivit unui comunicat al MFP, selecția câștigătorilor este realizată în două etape. Duminică, 19 februarie, a fost organizată prima etapă, respectiv extragerea bilelor care au determinat ziua emiterii și valoarea bonurilor câștigătoare. După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maximum 100 de bonuri câștigătoare. Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. ‘Loteria Română’ (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Citește și


Medic: Vârsta la care fetele încep viaţa sexuală a scăzut mult, din cauza “atacului” informaţional din surse îndoielnice / VIDEO


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.