Prim-vicepreşedintele Sanitas, Marius Sepi, a declarat că marţi va continua seria de proteste de la Ministerul Sănătăţii şi că, pentru moment, nu se pune problema unei greve generale, dar că Sanitas va lua în calcul acest lucru după 1 ianuarie 2017.

Sindicaliştii au pichetat sediul Ministerului Sănătăţii şi în zilele de 22 şi 29 noiembrie.

Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas, a susţinut, săptămâna trecută, că sindicaliştii nu vor să negocieze salarii, ci alte probleme, precum concediile de odihnă şi materialele pentru spitale.

„Domnul ministru spunea, într-adevăr, că în Legea 62 există un articol băgat tot de aceşti deştepţi de după 2010, în care se spune că, dacă nu ai un buget votat, nu poţi să negociezi un contract la bugetari. Eu îi spun domnului ministru, i-am spus şi domnului Cioloş, că nu are nicio legătură. Noi nu avem o lege în care negociem salarii prin contractul colectiv de muncă. Noi facem altceva. Stabilim concediul de odihnă, bazele de calcul pentru educaţie medicală continuă, materialele pentru spitale şi nu în ultimul rând, protecţia pentru colegii noştri din spitale: uniforme, pantofi şi aşa mai departe. Sunt importante, nu poţi să intri într-un an sau în concediu fără acest contract colectiv de muncă”, a declarat Bărăscu.

După discuţiile cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, declara că începerea negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă înainte de aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite ar fi un act ilegal.

Citește și; Ministerul Sănătății: Greva SANITAS a fost declarată ilegală de instanță

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.