Premieră medicală la Timișoara: pacient de 78 de ani salvat prin tehnica EVAR

Comentează
Mai mulți medici in sala de operatie din Spitalul din Timișoara

La Secția clinică Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara a fost realizată prima intervenție EVAR (Endovascular Aortic Repair) în regim de urgență, pentru un caz cu risc vital major. Reprezentanții unității medicale au transmis că procedura marchează un moment important pentru medicina vasculară din vestul țării, fiind aplicată într-o situație critică.

Anevrism de aortă abdominală de dimensiuni critice

Pacientul, un bărbat de 78 de ani, cu multiple afecțiuni cardiovasculare și neurologice, a ajuns la spital acuzând dureri abdominale acute.

Medicii din Timișoara au confirmat un diagnostic sever, cu risc iminent de ruptură.

„Investigațiile imagistice au confirmat un anevrism de dimensiuni critice, cu indicație de intervenție endovasculară de urgență. La aceste dimensiuni, riscul de ruptură aortică și deces este extrem de ridicat”, au precizat reprezentanții spitalului.

Dimensiunea anevrismului a fost de aproximativ 11,2 × 8,5 cm, ceea ce a impus o intervenție rapidă.

A fost pentru prima dată când în secția clinică Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara a fost realizată intervenția EVAR (Endovascular Aortic Repair).

Ce este procedura EVAR

Tehnica EVAR (Endovascular Aortic Repair) presupune tratarea anevrismului prin plasarea unei endoproteze vasculare, fără chirurgie clasică deschisă.

„Tehnica EVAR (Endovascular Aortic Repair) constă în excluderea anevrismului aortic prin plasarea unei endoproteze vasculare (stent-graft) pe cale endovasculară, fără incizie chirurgicală clasică abdominală”.

Comparativ cu intervențiile clasice, metoda este mai puțin invazivă și permite recuperarea mai rapidă.

Potrivit medicilor, EVAR aduce beneficii importante mai ales pacienților vârstnici:

„Față de chirurgia deschisă, EVAR oferă:

  • traumă chirurgicală semnificativ redusă
  • timp de recuperare mult mai scurt
  • risc perioperator mai mic, în special la pacienții vârstnici cu comorbidități”.

Concret, faţă de chirurgia deschisă, la EVAR timpul de recuperare este mult mai scurt, iar riscul perioperator este mai mic, în special la pacienţii vârstnici cu comorbidităţi.

Succesul operației a fost posibil datorită colaborării dintre echipele de Chirurgie Vasculară, ATI și Bloc Operator.

Reprezentanții spitalului au subliniat că rezultatul confirmă „o direcție clară de dezvoltare” a instituției în zona procedurilor minim invazive.

EVAR, disponibil în sistem public, decontat prin CJAS

Un aspect important pentru pacienți este accesibilitatea procedurii.

Unitatea medicală precizează că intervenția este disponibilă în sistemul public: „Procedura este disponibilă în sistemul public de sănătate și decontată prin CJAS, oferind acces la terapii minim invazive avansate, inclusiv în situații de urgență majoră, fără costuri suplimentare pentru pacient”.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara marchează astfel o premieră în chirurgia vasculară de urgență, confirmând extinderea capacității de tratament pentru cazuri critice.

„Felicitări întregii echipe” au transmis reprezentanții spitalului, subliniind rolul colaborării medicale în salvarea pacientului.

„Fiecare gest de profesionalism, fiecare tură de gardă și fiecare moment de dedicare contează în egală măsură. Medicina de performanță nu se termină în sala de operație - ea continuă la patul bolnavului, zi și noapte, până la însănătoșire”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!