S-ar putea ca „tragedia” prezentata in direct tarii, sambata, la ora 19.00, sa aiba cu totul alte motive decat cele care ne-au fost servite. Ciudat este faptul ca nu am reusit sa obtinem din nici o sursa confirmarea starii de sanatate precare a lui Theodor Stolojan. Ba, din contra!
Surse medicale si nu numai sustin ca, in urma cu doua-trei saptamani, Stolojan a fost consultat la Spitalul Fundeni de prof. dr. Ioan Sinescu, medicul care l-a operat cu circa un an in urma, dar nimic din starea sa de sanatate nu anunta deznodamantul neasteptat de la sfarsitul saptamanii trecute.

Stolojan, condus doar de Basescu la „Otopeni”

Vineri seara, intr-o sedinta furtunoasa la PNL, ar fi avut loc conflictul care a stat la baza a ceea ce s-a intamplat, potrivit unor surse liberale. Theodor Stolojan a incercat sa obtina acceptul liderilor PNL pentru anuntarea lui Traian Basescu drept viitor premier al Aliantei, accept pe care nu l-a obtinut, cei mai vehementi amenintand chiar ca vor retrage sprijinul pentru candidatura lui Stolojan la Presedintie. in acel moment, liderul PNL i-a amenintat pe colegi cu retragerea din cursa prezidentiala.
Reactia aproape unanima a analistilor politici – care au vazut in spectacolul de sambata seara si in lacrimile lui Traian Basescu mai degraba o telenovela, un joc politic menit sa sporeasca zestrea electorala a Aliantei – a capatat si mai multa consistenta ieri la pranz, cand Basescu a socat pe toata lumea afirmand ca, de fapt, Stolojan n-ar fi chiar atat de bolnav, ca ar avea nevoie doar de odihna si ca ar fi fost in pragul unei „depresii” din cauza „santajului” la care era supus.
in „santaj” ar fi fost implicate, potrivit lui Basescu, PSD si servicii secrete… Pe Stolojan n-am mai putut sa-l intrebam nimic din toate acestea, pentru ca ieri dimineata, la ora 9.25, s-a imbarcat la Otopeni, impreuna cu sotia, intr-un avion cu destinatia Frankfurt (Germania). Familia Stolojan a fost insotita la aeroport doar de Traian Basescu, care se pare ca a si cumparat biletul de avion. Sa aiba vreo legatura absenta oricarui lider liberal ieri, la aeroport, cu scandalul care a avut loc vineri, la PNL, in spatele usilor inchise?

Prins la mijloc intre „taberele” din Alianta

O data „expediat” Theodor Stolojan catre Germania, Traian Basescu devine „vioara intai” a Aliantei, exact lucrul care ii deranjeaza cel mai mult pe unii din liderii liberali. De altfel, chiar si in evenimentul petrecut sambata seara, lacrimile neasteptate ale lui Basescu l-au transformat pe acesta in actor principal in detrimentul lui Theodor Stolojan, pentru care fusese, de fapt, convocata presa. Asa ca originea „depresiei” lui Stolojan – despre care a vorbit ieri, surprinzator, Traian Basescu – ar putea sa fie cu totul alta decat „santajul” invocat.
Era deja de notorietate faptul ca Stolojan se afla, cumva, la mijloc, intre interesele liberalilor cu state vechi si cele ale democratilor lui Basescu, ferm in privinta nominalizarii unui premier democrat al Aliantei. Persoana premierului, programul Aliantei, numele posibililor ministri au fost, in ultima vreme, tot atatea surse de presiune asupra lui Theodor Stolojan. Chiar in interiorul PNL, Stolojan trebuia sa medieze intre doua tabere – Mona Musca si Dinu Patriciu, de exemplu, fiind mult mai inclinati catre acceptarea pretentiilor lui Basescu decat ceilalti liberali.

Mai multe intrebari decat raspunsuri

Nu ne putem abtine sa mai observam un lucru: retragerea intempestiva a lui Theodor Stolojan pune in surdina scandalul colaborarii cu organele fostei Securitati, scandal caruia Traian Basescu ii facea fata cu greu, aducand ca argumente tot felul de justificari discutabile. Evenimentul petrecut sambata ne lasa in fata unei serii de intrebari ale caror raspunsuri sunt greu de anticipat acum, cu mai putin de doua luni inainte de alegeri:
* Daca Stolojan era cu adevarat grav bolnav, atunci e evident ca avea cunostinta despre acest lucru si in momentul in care s-a lansat in cursa prezidentiala; de ce a mai facut-o?
* Va rezista Alianta PNL-PD fara factorul de echilibru numit Theodor Stolojan?
* Cum se va impaca tabara liberala anti-Basescu, cu nominalizarea acestuia in cursa prezidentiala, anuntata ieri de Biroul Executiv al PNL?
* Cine va fi desemnat ca premier al Aliantei -pentru ca, in urma deciziei de ieri, acesta nu va mai apartine PD?
* Cum va justifica Traian Basescu in fata bucurestenilor „sindromul Victor Ciorbea”, adica parasirea Primariei Capitalei, dupa ce anuntase ferm ca acest lucru nu se va intampla?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.