REPORTAJ | Ștrand transformat în seră de roșii pe model olandez, în Timiș. Încălzirea se face cu apă termală, iar la creșterea roșiilor se folosește nuca de cocos| FOTO

Comentează

Una dintre cele mai moderne. dar și cea mai înaltă seră de roșii din România a fost inaugurată la sfârșitul acestei săptămâni în localitatea Biled, din județul Timiș. La creșterea roșiilor se folosește apă termală, semințele fiind așezate pe straturi din nucă de cocos. Tot sistemul care controlează creșterea fructelor este asistat de calculator.

Modelul este unul olandez, Silvia Răileanu, proprietara serei de roșii, fiind impresionată de ceea ce a văzut în această țară. Spune că roșiile ei vor fi sănătoase și că le va trimite în supermarketuri.

Fostul ștrand din localitatea Biled, care are un izvor de apă termală, a fost exploatat la maximum de o timișeancă cu gust pentru afaceri. Femeia a depus un proiect pentru fonduri europene și a reușit să obțină 500.000 de euro de la Uniunea Europeană. Pentru a construi sera a luat însă și un credit bancar, de 1,1 milioane de euro, valoarea totală a investiției ridicându-se la 1,7 milioane de euro.

Inițial, Silvia Răileanu a vrut să deschidă un ștrand. După ce a vizitat o seră de roșii din Olanda, ideea ei s-a schimbat complet, așa că a amenajat Sera Super roșii cu gust de roșii.

"Am cumpărat terenul fostului ștrand, are și un puț de apă termală, în ideea să-l concesionăm ulterior. Voiam să facem ștrand. Întâmplător am ajuns în Olanda, la o expoziție, am văzut serele de acolo, cu apă termală. Am văzut că este mai rentabil, este o nișă, investiția este mult mai mică. Știu că este cea mai înaltă seră din România, are opt metri înălțime, asigură o mai bună ventilație, poți să obții un climat mult mai bun, producția este mai de calitate. Avem și sistem de irigații, sistem de încălzire, sistem de răcire prin ceață”, ne-a povestit Silvia Răileanu.

Potrivit femeii de afaceri, semințele de roșii sunt plantate în jgheaburi speciale, în care sunt puse straturi de coajă măcinată de nucă de cocos, un îngrășământ organic.

"Se folosește un strat de nucă de cocos măcinat, care este organic, biodegradabil, se folosește ca îngrășământ pentru terenuri. La noi se importă, nu contează de unde, și în Ungaria se folosește, tot după tehnologie olandeză, ei sunt cei mai specializați. Noul trend a pornit din Germania, unde consumatorului nu îi plăcea ideea de a mânca legume crescute cu vată minerală. Cocosul susține plantele, trebuie să aibă un grad mai mare de oxigenare. Se mai folosește în România, nu putem spune că este chiar bio, pentru că este foarte greu să crești bio, dar vorbim despre îngrășăminte organice”, a mai povestit Silvia Răileanu.

Doi ingineri horticoli se vor ocupa de creșterea roșiilor din sera de 16.000 de metri pătrați amenajată la fostul ștrand din Biled. Ei vor controla întreg procesul creșterii, din calculator, tot procesul tehnologic fiind automatizat. Cu ajutorul senzorilor se controlează temperatura, încălzirea urmând să se facă cu ajutorul apei geotermale.

Semințele vor fi cumpărate, cel mai probabil, spune proprietara serei, tot din Olanda. Ea mărturisește că nu are încredere în românii care spun că au semințe sănătoase.

"Semințele le cumpărăm de la o firmă specializată doar în producția de semințe, avem garanția că planta va fi viguroasă dacă respectăm rețeta lor, ne dau instrucțiunile exacte. Roșiile sunt testate, să nu aibă prea mulți fosfați, prea mult azot. Eu iau un soi românesc, dacă este, dar cine îmi spune mie cât îngrășământ se pune la plantă ca să fie sănătoasă? Am patru copii, știu ce înseamnă să mănânci sănătos. Semințele vor veni din Olanda, cel mai probabil. Avem doi ingineri horticoli care se vor ocupa cu creșterea roșiilor”, ne-a declarat timișeanca.

Ce fel de roșii vor fi crescute în fostul ștrand de la Biled transformat în seră? Cel mai probabil roșii cherry.

"Ne orientăm spre roșii cocktail sau cherry, deși supermarketurile ne cer roșii mari. Producția variază în funcție de soi, soiul mare care face roșii mai puțin gustoase, are o productivitate foarte mare. De aici vine și gustul mai slab al roșiei, noi am vrea roșii cherry sau cocktail, care au o variație între 25-30 kg/mp pe sezon. Ar fi cam 1,3 tone pe zi, iar prețul mediu pe care vrem să-l obținem este între 10 și 11 lei la cherry. O să lucrăm și cu supermarketuri, cel puțin în primă fază ne orientăm spre ele, până ne cunoaște lumea”, ne-a mai spus Silvia Răileanu.

Roșiile ar putea ajunge în supermarketurile din România în luna februarie a acestui an. Ținta este să se recolteze 1,3 tone pe zi, iar prețul dorit este de 10-11 lei/kg.

Citește și: O bătrână a ajuns în spital după ce a băut diluant, în loc de agheasmă. Greșeala pensionarei putea s-o coste viața

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză