Cercetarea a concluzionat că, deși situații evidente precum decesul unei persoane dragi sau riscul de îmbolnăvire ocupă primele poziții, preocupările legate de furtul identității, întârzierea mijloacelor de transport în comun sau chiar plecatul în concediu au un efect aproape la fel de mare.

Stresul declanșat de teama față de un atac terorist s-a situat pe locul 13 în acest top al evenimentelor cele mai stresante, cu doar o poziție deasupra pierderii telefonului mobil și cu mult sub plănuirea nunții sau schimbarea locuinței.

Studiul realizat în Marea Britanie a demonstrat de asemenea că femeile resimt un nivel mai mare de stres în comparație cu bărbații, în special în ceea ce privește decesul unei persoane apropiate, riscul de boală, pierderea telefonului mobil și ieșirea din Uniunea Europeană.

De asemenea, concluziile studiului – De ce tem oamenii – arată că nivelurile de stres par să se accentueze odată cu înaintarea în vârstă, persoanele mai în vârstă făcându-și mult mai multe griji cu privire la riscul de îmbolnăvire decât cele mai tinere.

La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume”. Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
GSP.RO

La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume”. Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist

Horoscop 9 decembrie 2019. Vărsătorii au idei mai curajoase
HOROSCOP

Horoscop 9 decembrie 2019. Vărsătorii au idei mai curajoase