Poliţiştii din Rovinari au fost alertați zilele trecută că pe raza localităţii Urdari a avut loc un accident. Sosiți la fața locului, aceștia au fost șocați să vadă că la volanul mașinii era o copilă!

”În urma verificărilor s-a stabilit că un bărbat, din comuna Urdari, a încredinţat autoturismul proprietate personală fiicei sale, de 12 ani, din aceeaşi localitate, pe care l-a condus pe un drum în perimetrul carierei U.M.C. Peşteana, după care a pătruns pe un drum tehnologic deschis circulaţiei rutiere care face legătura între localităţile Urdari şi Olari. Aceasta nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu alt autoturism condus de un bărbat din localitate, rezultând avarierea celor două autoturisme”, a spus Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi încredinţarea acestuia unei persoane care nu deţine permis de conducere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.