„Numărul mare de turişti care vizitează Europa în timpul verii reprezintă ţinte suplimentare pentru terorişti”, avertizează diplomația americană. Campionatul european de fotbal care începe în Franța ar putea fi una dintre țintele teroriștilor, avertismente similare fiind făcute anterior și de serviciile de securitate franceze, britanice, dar și germane.

Citește și: Euro2016. Angel Iordănescu anunță lotul României pentru turneul final

Turneul debutează pe 10 iunie cu partida dintre România și Franța și se încheie pe 10 iulie. Franța a decis să prelungească starea de urgență, instaurată în urma atacurilor din Paris soldate cu 130 de morți, pentru a cuprinde și acest eveniment popular. Până la un milion de fani străini sunt așteptați să vină în Franța pentru a urmări competiția sportivă.

Citește și: ISIS vrea să atace Euro 2016! Fanii britanici și ruși, vizați de jihadiști. Alte posibile ținte. Meciurile cu grad ridicat de risc

În alerta de călătorie, Departamentul de Stat american avertizează în legătură cu riscul unor atacuri teroriste în Europa, în această vară, enumerând între eventualele ţinte obiective turistice, restaurante, centre comerciale şi mijloace de transport în comun.  „Îi alertăm pe cetăţenii americani cu privire la riscul unor eventuale atacuri teroriste în toată Europa, vizând evenimente majore, obiective turistice, restaurante, centre comerciale şi mijloace de transport” , se arată în această alertă.

Alte evenimente care ar putea fi vizate de teroriști sunt competiția de ciclism Turul Franței și Ziua Mondială a Tineretului Catolic. Acest eveniment are loc în perioada 26-31 iulie în Cracovia, iar peste 2,5 milioane de persoane sunt așteptate să participe. Departamentiul de Stat precizează că alerta de călătorie este valabilă până la 31 august.

Citește și: ISIS a antrenat și trimis 400 de teroriști în Europa pentru a pregăti atacuri sângeroase

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.