“Unii dintre ei, la primul microfon pe care l-au prins în faţă, şi-au dat cu părerea despre taxa pe produsele de tip fast-food. Deocamdată nu este nici o taxă. Este o discuţie, o propunere a ministrului sănătăţii, pe care a lansat- o dezbaterii publice. Vom vedea cum se va finaliza. I-am muştruluit pentru că au dovedit că n-au experienţă politică şi au început să vorbească despre taxă fără să existe o decizie în acest sens”, a precizat Boc.
Noul impozit e ideea ministrului sănătăţii
Ministrul sănătăţii, Attila Cseke, a anunţat, la începutul lunii trecute, că intenţionează să introducă o nouă taxă – cea pe produsele de tip fast-food. El a spus că no-ul impozit este similar taxei pe viciu şi ar reprezenta un procent din vânzarea produselor fast-food, iar fondurile colectate vor fi utilizate pentru suplimentarea celor necesare derulării programelor de sănătate şi a celor de investiţii în infrastructura din sistem. Şi ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a anunţat că taxa pe fast-food ar fi o soluţie pentru a aduce fonduri la buget.
Preţurile la mâncare vor creşte cu 20%
Preşedintele Federaţiei producătorilor din industria alimentară Romalimenta, Sorin Minea, spune că taxa pe fast-food va duce la o creştere a preţurilor cuprinsă între 20% şi 30% pentru unele alimente, precum parizerul, pateul, carnea tocată sau brânzeturi. Mai mult, introducerea taxei ar putea duce şi la pierderea a 36.000 de locuri de muncă.
Ce cred cititorii
Adriana Paraschiv 36 de ani: “Am copil de un an şi mi-e teamă că peste o lună nu o să pot să-i mai cumpăr laptele şi brânzeturile care îi plac şi de care are nevoie ca să crească. Vom ajunge să mâncăm pământ, ca să îi luăm băieţelului mâncare”.
Radu Marin, 68 de ani, pensionar: “Ne mai lipsea o nouă taxă ca să fim puşi la pământ. Suntem deja faliţi şi înglodaţi în datorii! Dacă se mai scumpesc şi alimentele, chiar că nu vom mai avea nici după ce să bem apă, şi se va alege praful de noi”.
Maria Preda, 59 de ani: “O să murim de foame! În ritmul acesta, ne pregătim deja coliva, dar nici bani de înmormântare nu avem. Noi nu mai avem ce pune pe masă şi aleşii noştri se gândesc cum să ne bage mâna mai adânc în buzunare”.
Nicolae Bugică, 73 de ani: “Mezelurile sunt singurele produse din carne pe care le mai cumpăr din când în când. Hrana mea zilnică este pâinea goală. Câteodată mai iau şi pateu, şi brânză, dar dacă şi astea se scumpesc de luna viitoare, renunţ şi la ele”.