Agenţii postului de poliţie din localitatea prahoveană Olari au fost sesizaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, că mai multe persoane sustrag cablu telefonic în comuna prahoveană Râfov.Poliţiştii au găsit în comună o autoutilitară folosită de suspecţi la comiterea faptei.

Şoferul autoutilitarei a refuzat să oprească la semnalul făcut de către şeful postului de poliţie, moment în care poliţistul a făcut somaţie legal, după care a tras trei focuri de armă spre maşină, şoferul acesteia continuându-şi drumul.

O oră mai târziu, poliţiştii au fost anunţaţi de către reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti că la Unitatea de Primiri Urgenţe a fost adus un bărbat împuşcat. În urma anchetei, poliţiştii au stabilit că rănitul este unul dintre suspecţii în cazul furtului de cablu telefonic de la Râfov, poliţiştii identificând alţi trei bărbaţi, care în prezent sunt cercetaţi pentru furt calificat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.