Salvare miraculoasă de la moarte a unui tânăr de 28 de ani, din comuna vasluiană Pochidia. Tânărul s-a spânzurat de grilajul metalic al podului de la intrarea în localitatea Sălceni. Un bărbat care trecea prin zonă l-a văzut pe sinucigaș atârnând în ștreang, astfel încât a sunat la numărul de urgență 112 pentru a cere ajutor. Totodată, l-a contactat telefonic și pe polițistul din comună, aflat în timpul liber. Cu toate acestea, agentul s-a dus imediat la locul indicat de bărbatul care l-a găsit pe tânăr spânzurat.

„Tânărul, aflat în stare de inconștiență, a fost tras în sus de către polițist care apoi a început manevrele de resuscitare. Până la sosirea echipajului medical al Serviciului de Ambulanță, agentul George Ciobotaru a reușit să-l resusciteze pe tânăr”, a declarat, miercuri, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Tânărul de 28 de ani a fost transportat cu ambulanța la spital, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

Agentul George Ciobotaru are 21 de ani și a fost încadrat în Poliție din sursă externă, în luna ianuarie a anului trecut.

Tânăr din Vaslui spânzurat de balustrada unui pod, salvat de la moarte de un polițist

Un incident similar a avut loc în această săptămână, când doi polițiști din Vrancea au salvat un bărbat care voia să se omoare. Cei doi agenți l-au găsit pe vrânceanul care intenționa să-și ia viața, iar pentru a fi siguri că acesta nu va mai face niciun gest necugetat, dar și pentru că era în stare de ebrietate, l-au cărat în spate sute de metri. Bărbatul mai încercase să se sinucidă în aceeași zi, aruncându-se în fața unui tren de marfă, însă a scăpat ca prin minune după ce mecanicul a reușit să oprească.

Citește și: Centrul de informare turistică de pe strada Lipscani, la un pas de a fi închis. Centrul ajută, anual, peste 12.000 de turiști

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.