De o parte se aflau opt băieți cu vârste între 18 și 25 de ani, iar de cealaltă două fete de 23 și 24 de ani, împreună cu doi tineri de 22 și respectiv 24 de ani.

Între cele două grupuri existau tensiuni mai vechi, care au degenerat într-o nouă confruntare. Cearta a escaladat rapid, transformându-se în agresiuni fizice. Cei doi însoțitori ai fetelor au fost loviți, iar unul dintre ei, în vârstă de 24 de ani, a căzut la pământ.

Prietenul său, încercând să părăsească locul incidentului, a urcat la volan și, manevrând mașina cu spatele, nu l-a observat pe cel căzut, trecând peste el.

Pompierii de la Descarcerare și echipajele SMURD sosite la fața locului au fost nevoiți să-l scoată de sub autoturism. Victima, aflată în stop cardio-respirator, a fost resuscitată și transportată de urgență la spital.

„În urma agresiunii, tânărul de 24 de ani a căzut pe carosabil. Prietenul său, de 22 de ani, la volanul unui autoturism, a dat cu spatele și nu l-a văzut, trecând peste el. Victima a fost rănită și dusă la spital pentru îngrijiri de specialitate”, a transmis IPJ Galați.

Șoferul a fost testat și s-a stabilit că nu consumase alcool sau droguri. Polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească în detaliu circumstanțele producerii evenimentului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.