De Dragoș Tănase,

Instituția condusă de Sorina Pintea a transmis că Mihaela Iacob se întorsese în decembrie anul trecut din Italia, unde a lucrat o perioadă, și nu este asigurată medical nici în România, nici în Italia.

„Deși pacienta nu avea calitatea de asigurat și nu putea beneficia de îngrijiri medicale în străinătate, ea a fost transferată luni, 10 iunie, într-o clinică din străinătate în baza unui acord transmis de Ministerul Sănătății, în cursul zilei de duminică, prin care instituția s-a angajat că va suporta toate cheltuielile pentru îngrijirile medicale care îi vor fi acordate în această clinică”, arată Ministerul Sănătății.

„Pentru diareea senatorului PSD de Suceava s-a înălțat un elicopter, pentru o femeie arsă în Timișoara pe mai mult de 50% din suprafața corpului s-a găsit doar o ambulanță care s-o ducă la Viena! Benzina și rovinieta au fost plătite de rude!”, este articolul la care răspunde MS.

Comunicatul integral al Ministerului Sănătății referitor la acest caz:

„În legătură cu cazul pacientei cu arsuri care a fost transferată de la Spitalul din Timișoara la o clinică din Viena, Ministerul Sănătății face următoarele precizari:

Ministerul Sănătății a facut toate demersurile necesare pentru ca pacienta din Timișoara care a suferit arsuri pe 50% din suprafata corpului să beneficieze de îngrijirile medicale necesare în acest caz. Menționăm că pacienta suferă și de alte afecțiuni asociate care pot genera complicații medicale.

Pacienta care a suferit arsuri în urma unei explozii a fost transportată vineri, 7 iunie, ora 13, la Casa Austria, Clinica de Chirurgie Plastică a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Timişoara, unde i-au fost acordate primele îngrijiri necesare.

Aparținători pacientei au declarat că pacienta s-a întors din Italia în luna decembrie a anului trecut și nu este asigurată medical nici în România, nici în Italia.

Deși pacienta nu avea calitatea de asigurat și nu putea beneficia de îngrijiri medicale în străinătate, ea a fost transferată luni, 10 iunie, într-o clinică din străinătate în baza unui acord transmis de Ministerului Sănătății, în cursul zilei de duminică, prin care instituția s-a angajat că va suporta toate cheltuielile pentru îngrijirile medicale care îi vor fi acordate în această clinică.

Menționăm că COSU a informat Ministerul Sănătății și DSU despre acest caz și necesitatea transferului în strainatate în seara zilei de 7 iunie, ora 23:30. La scurt timp, DSU a contactat clinica din Viena în vederea transferului în strainatate.

Temporizarea transferului a fost determinată de mai multe cauze. Dupa internarea la clinica din Timișoara și evaluarea stării pacientei, medicii au decis transferul pacientei în străinătate, însă procedura prevede că este necesar acordul unei rude de gradul I pentru acest transfer. Personalul medical a facut toate demersurile pentru a obține acest acord, contactând telefonic rudele pacientei. Prima dintre rudele de gradul I contactate a refuzat transferul, iar la momentul primirii acceptului de transfer din partea celei de-a doua rude cu care medicii au luat legatura, starea pacientei s-a degradat, fapt care nu a mai permis transferul la acel moment, conform raportului întocmit de medicii care o ingrijeau.

Stabilizarea pacientei a fost semnalată de medicii curanți duminică, 9 iunie, data la care aparținătorii au prezentat pentru prima oară un act de identitate al pacientei (certificatul de naștere), necesar pentru întocmirea procedurilor de transfer.

Duminică au fost demarate toate procedurile necesare transferului. În urma evaluării medicale realizate de medicii SMURD și DSU, a fost decisă modalitatea de transport. Menționăm că aceeași procedură a fost aplicată și în cazul pompierului care a suferit arsuri grave în urmă cu câteva săptămâni, pentru care s-a folosit ambulanța de terapie intensiva mobila SMURD pentru a fi transferat de la Casa Austria în străinătate. Mai multe detali despre alegerea modalității de transport vor fi comunicate de DSU.

Pacienta a fost transportată în dimineața zilei de luni, 10 iunie, și a ajuns la clinica din Viena la ora 13.

Fiind un caz special în care se impunea ca pacienta să ajungă la clinica din Viena, reprezentanții Poliției de Frontieră Timiș au facut demersurile necesare astfel încât autoritățile maghiare să accepte trecerea graniței în spațiul Schengen al pacientei în baza certificatului de naștere. În mod normal, procedurile prevăd identificarea cu carte de identitate sau pasaport la trecerea graniței în spațiul Schengen, certificatul de naștere nereprezentând document de identificare acceptat.

În prezent se fac demersurile necesare pentru ca pe numele pacientei să fie eliberat formularul S2, care acordă dreptul de decontareal tratamentelor în străinătate pentru persoanele asigurate. Pentru a-și produce efectele, el trebuie transmis la clinica din Viena în termen de 48 de ore din momentul în care pacienta a fost preluata. Luni, Ministerul Sănătății a fost informat că au fost plătite sumele necesare pentru dobandirea calități de asigurat a pacientei.

Sunt voci care acuză autoritățile și specialiștii de modul în care a fost gestionat acest caz, desi6 s-au făcut toate demersurile pentru a salva viața acestei paciente. Așa cum am mai declarat, până când vom avea suficiente locuri de mari arși în țară, pacienții care necesită îngrijiri vor fi transferați în străinătate. Însă, lucrurile nu pot fi realizate bătând din palme, mai ales dupa ce o perioada lungă de timp nu s-a facut mai nimic în acest sens. Cu tot respectul pentru acei pacienți de la Colectiv care au înființat o organizație menită să sprijine cazurile de mari arși din România, cred că experiența proprie a acestora în problemele întâmpinate în sistem ca pacienți cu arsuri este extrem de valoroasă, dar nu suficientă pentru a se putea pronunța în evaluarea măsurilor necesare ale altor pacienți. Necesitatea transferului unui pacient cu arsuri, momentul și modul în care se poate realiza sunt decizii ale specialiștilor care evalueaza fiecare caz în parte și care răspund de viața pacienților, a precizat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Mihaela Iacob, femeia de 41 de ani care a suferit arsuri grave pe jumătate din suprafața corpului într-o explozie produsă vinerea trecută, în jurul prânzului, într-un bloc din Timișoara, a fost transferată după 3 zile la spitalul AKH din Viena, în condițiile în care România nu are condiții nici măcar pentru tratarea unui singur pacient cu arsuri grave – o spun medicii și o recunoaște, în declarațiile publice, și ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Un centru specializat în îngrijirea marilor arși ar fi trebuit să fie deschis chiar luna trecută la Timișoara, potrivit declarațiilor din luna ianuarie ale ministrului Sorina Pintea.

Transferul pacientei la Viena s-a făcut cu ambulanța, iar familia femeii a declarat, pentru ziarul Libertatea, că a fost pusă să achite costul transportului – benzina și rovinieta. Drumul cu ambulanța a durat 6 ore.

Contactat de jurnaliștii de la Libertatea, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că „Viena este la o distanţă de vreo 4 – 5 ore de Timişoara” și „nu câștigam decât o oră în plus cu avionul”. În plus, „mereu plătesc aparţinătorii. Dar nu cred că sunt sume importante”, mai spune Raed Arafat.

Mihaela Iacob a suferit arsuri grave vineri, în jurul prânzului, în urma unei explozii produse într-un bloc din Timișoara din cauza unei acumulări de gaze. Femeia de 41 de ani a ajuns, după explozie, la Casa Austria, Clinica de Chirurgie Plastică a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Timişoara, unde i-au fost acordate primele îngrijiri necesare. Această clinică nu are, însă, condiții pentru a îngriji pacienții cu arsuri grave, ci doar pentru a le acorda primele îngrijiri.

„În Timişoara nu există centru de mari arşi, nu sunt facilităţi pentru îngrijirea pe termen lung a unui astfel de pacient”, a confirmat Mihai Grecu, şeful SMURD Timiş, pentru Libertatea.

Mihaela Iacob a fost operată de urgenţă, după care a fost dusă în salonul de Terapie Intensivă, unde mai erau 7 pacienţi. Riscul de infecții este mare pentru un pacient cu arsuri grave pe 50%, în condițiile în care un astfel de pacient ar trebui complet izolat, singur în salon.

Familia Mihaelei Iacob a încercat să găsească un spital cu condiții mai bune în România și a apelat, pentru ajutor, inclusiv la Asociația Magicamp:

„Vineri, la 11 seara, Magicamp a notificat Ministerul Sănătăţii de existenţa acestui caz la Timişoara. De sâmbătă dimineaţa, după schimbarea gărzii, am fost anunţat că pacienta a devenit netransportabilă. Duminică dimineaţă, când a intrat în tură noua echipă pacienta a redevenit transportabilă. În cele trei zile în care am oferit sprijin, pot trage concluzia că în Ministerul Sănătăţii există dezorganizare totală, că nu se cunoaşte legislaţia şi nu există proceduri”, a declarat Monica Althamer, voluntar Magicamp, pentru Libertatea.

FOTO: tion.ro

Citește și:

Pentru diareea senatorului PSD de Suceava s-a înălțat un elicopter, pentru o femeie arsă în Timișoara pe mai mult de 50% din suprafața corpului s-a găsit doar o ambulanță care s-o ducă la Viena! Benzina și rovinieta au fost plătite de rude!

După mulți ani de la despărțirea de Bianca Drăgușanu, Adi Cristea rupe tăcerea. Detaliu rușinos
GSP.RO

După mulți ani de la despărțirea de Bianca Drăgușanu, Adi Cristea rupe tăcerea. Detaliu rușinos

Reacția elegantă a Ioanei Ginghină după ce Papadopol a fost prins cu altă femeie
Unica.ro

Reacția elegantă a Ioanei Ginghină după ce Papadopol a fost prins cu altă femeie

Vedeta de la noi are un trecut controversat, dar acum a luat-o pe calea bisericii! Înainte era sexy, acum s-a îngrășat, dar nu-i pasă!
Viva.ro

Vedeta de la noi are un trecut controversat, dar acum a luat-o pe calea bisericii! Înainte era sexy, acum s-a îngrășat, dar nu-i pasă!