„Prima intervenţie a Danielei va fi de reconstrucţie a orbitei, vascularizarea fiind precară, trebuie refăcut volumul orbitei şi suprafaţa conjunctivală, pentru a i se putea pune proteză”, explică medicul Dan Georgescu, specialist în Chirurgie Oculoplastică.
Acesta o va opera pe Daniela pro bono şi spune că tânăra va primi o grefă dermogresoasă,ce va conţine şi dermă şi grăsime luată de pe abdomen, deoarece implantul anoftalm (biluţă) a fost respins de organism.
„La câteva luni după această intervenţie, după ce suprafaţa conjunctivală va fi complet refăcută,  Danielei i se va face o proteză anoftalma (ochi artificial)”, mai spune medicul Dan Georgescu.
Tatăl Danielei, Dan Anton Borz, încă are probleme cu rana de la gât, supurează. De curând, a fost trimis să facă un RMN şi, în urma rezultatelor acestuia, se va decide dacă va mai suferi vreo altă intervenţie chirurgicală sau nu. Deocamdată, medicii au constatat că există o problemă cu nervul brahial, însă nu se ştie dacă este secţionat sau contorsionat.
Un incident aparent banal s-a transformat într-o dramă pentru Daniela Borz. Încercând să intervină într-un conflict izbucnit între tată ei şi interlopul Mihai Chiriţă, tânăra a fost împuşcată de către acesta din urmă în ochi. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva tinerei organul.
CITIŢI ŞI:
Fata împuşcată în ochi cere daune de 1.000.000 €
Fata ÎMPUŞCATĂ ÎN OCHI de pistolarul din MILITARI a fost PĂRĂSITĂ DE IUBIT

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.