„Tata nu m-a lăsat să fac decât patru clase, una am făcut-o mai târziu, aşa că am văzut singur cât de greu e, dacă eşti aşa, mai mic, să trăieşti din muncă fizică”, afirma Ioan Boc.

Acesta adăuga că a fost responsabil cu adusul banilor în familie şi că a fost geamgiu, tâmplar, culegător de probe la mina care trebuia să se deschidă în satul Răchiţele şi a lucrat la cuptoarele de ars var de lângă sat.ioan boc
În vara acestui an, Ana şi Ioan Boc, părinţii premierului Emil Boc, au primit o diplomă şi un premiu de o sută de lei pentru că au împlinit peste 50 de ani de căsnicie de la autorităţile locale din comuna Mărgău, de care aparţine satul Răchiţele, localitatea natală a primului-ministru. Tot atunci, Ioan Boc a mai primit o diplomă şi pentru cei mai bătrâni săteni, alături de alţi doi vârstnici, potrivit Mediafax.

Emil Boc nu uită de unde a plecat

emil bocNăscut într-un sătuc de munte, premierul Emil Boc a povestit presei că nu s-a dat înapoi de la treburile gospodăreşti. Boc muncea cot la cot cu tatăl şi mama lui în copilărie.”Copilăria la ţară e altfel decât la oraş”.

În martie 2010, fabrica de mobilă Simex din Şimeul Silvanei i-a amintit premierului Emil Boc de copilărie. În timp ce vizita secţiile fabricii, îmbrăcat în halat de lucru, premierul a tăiat un un lemn la fierăstrăul circular, spunând că aşa făcea în copilărie, când lucra rame pentru icoane împreună cu mama sa.

„Am mai tăiat lemn la circulă, când eram mic, făceam rame la icoane împreună cu mama. Tata a fost tâmplar, de la el am învăţat să lucrez cu lemnul”, a spus Emil Boc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.