Telefoanele personale ale bancherilor care participă la calculul ROBOR au fost verificate de Consiliul Concurenței

Comentează

Volumul de date care trebuie analizate în cadrul investigaţiei declanşate la cele 10 bănci participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBID/ROBOR este unul foarte mare, fiind inspectate inclusiv telefoanele personale ale celor implicaţi, informează Agerpres.

Anunțul a fost făcut joi, într-o conferință la Alba Iulia, de Adrian Comănescu, directorul Direcţiei Pieţe de Servicii din Consiliul Concurenţei,

„În procedura de inspecţie, control, pe care am avut-o noi, am primit autorizare de la Curtea de Apel. Pe lângă controlul pe care îl facem noi pe aparatura electronică, telefoane de serviciu, laptopuri, calculatoare etc, am primit o serie de autorizări să inspectăm şi telefoane personale ale persoanelor implicate. Şi atunci, am făcut şi acest lucru”, a spus Adrian Comănescu.

„Volumul de date pe care l-am luat este unul destul de mare, vor trebui analizate - e vorba de sute de tranzacţii, de mii de tranzacţii, pe perioade scurte de timp - şi atunci volumul acesta de date care trebuie prelucrate necesită un anumit timp. Dar, încercăm să ne mişcăm cu celeritate şi să venim cu un rezultat al acestei investigaţii într-o perioadă de timp rezonabilă", a declarat Adrian Comănescu.

Directorul general din cadrul Consiliului Concurenţei, Daniela Bădilă, a explicat, la rândul său, de ce, în general, o investigaţie durează mai mult.

„Este o procedură complexă. Se merge la companii, se copiază calculatoare. Vă imaginaţi, un domeniu atât de complex cum este cel bancar, să mergi şi să copiezi date de pe calculator, apoi ele se procesează în sediul Consiliului, în prezenţa avocaţilor părţilor, se invocă diverse excepţii procedurale, deci procedura e extrem de detaliată din acest punct de vedere”, a menționat Daniela Bădilă.

„Apoi, toate constatările trebuie temeinic justificate. După ce se finalizează la nivel intern, echipa de caz îşi finalizează partea de analiză, lucrul acesta se traduce într-un raport. Acest raport de investigaţie parcurge, la rândul lui, o serie de filtre interne", a afirmat Daniela Băcilă.

Dacă investigaţia vizează şi încălcarea Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene, acest raport se trimite şi la Comisia Europeană, unde are şi acolo o durată de analiză, potrivit directorului general din cadrul Consiliului Concurenţei.

„Ulterior, are loc transmiterea raportului către părţile implicate, în cazul acesta către cele 10 bănci investigate, şi are loc o audiere în faţa plenului Consiliului Concurenţei. Echipa îşi prezintă punctul de vedere, se dă apoi cuvântul părţilor, are loc acea apărare şi doar după parcurgerea acestei proceduri se ia decizia finală, care apoi merge în instanţă", a precizat Daniela Bădilă.

Începând cu 1 noiembrie, Consiliul Concurenţei a efectuat, începând cu 1 noiembrie, mai multe inspecţii inopinate la cele 10 bănci participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBID/ROBOR, iar documentele ridicate în cadrul acţiunilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Foto cu caracter ilustrativ - Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
21:13
Jurnaliști Realitatea Plus, Digi24 și Snoop, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
21:08
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societatea e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
18:58
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
18:30
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:46
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:43
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
21:50
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
06:43
Bilanțul protestului fermierilor din Piața Victoriei care a degenerat în violență: 26 de persoane ridicate, 25 de răniți și jurnaliști agresați
21:47
Pentagonul a prezentat bilanțul pagubelor suferite de SUA în urma atacurilor iraniene în Orientul Mijlociu
21:40
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
horoscopul zilei de astăzi 16 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
20:28
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
19:16
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
18:20
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise niciodată. Sursă foto: Profimedia.
17:27
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise, iar acum economisește sute de dolari lunar: „Pot să-mi trăiesc viața”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Hasan Halefoglu
Exclusiv
19:00
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
Viorel Oarză
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:54
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?