Compania Electrica Furnizare se delimitează de orice e-mail trimis în numele companiei care utilizează alte extensii decât electricafurnizare.ro.

“Electrica Furnizare nu a solicitat şi nu va solicita, prin intermediul e-mail-ului, informaţii cu caracter confidenţial sau efectuarea plăţilor via alte canale decât cele oficiale, cunoscute şi promovate constant în rândul clienţilor: MyElectrica, ATM-uri, terminale de plată, internet banking, virament bancar, agenţiile şi sucursalele băncilor, punctele de plată Paypoint, centrele de plată un-doi ale Mobile Distribution, staţiile OMV/magazinele Orange, serviciul Westaco Express”, anunţă compania, potrivit Agerpres.

De asemenea, clienţii sunt sfătuiţi să nu introducă date cu caracter personal sau să efectueze plăţi în pagini nesecurizate.

O pagină securizată se poate identifica căutând simbolul sub formă de lacăt închis, afişat de browser-ul utilizat, precum şi prezenţa literei „s” (reprezentând termenul „secure” – în condiţii de siguranţă) la începutul adresei site-ului: „https://”. Aceste elemente indică utilizarea de către site a unei conexiuni securizate, astfel încât informaţiile despre tranzacţie nu sunt divulgate către terţi. Dacă aceste elementele nu sunt disponibile, plata trebuie abandonată.

Compania recomandă clienţilor săi să verifice cu atenţie adresa de e-mail a expeditorului, în special domeniul de găzduire; să nu ia în considerare şi să nu acceseze linkuri sugerate în comunicări transmise în numele Electrica Furnizare de la adrese de e-mail care nu au extensia electricafurnizare.ro.

Electrica Furnizare susţine că a luat toate măsurile necesare contracarării unui astfel de atac cibernetic, astfel încât securitatea datelor clienţilor să fie garantată, iar aceştia să nu înregistreze pierderi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.