„M-a apucat o furie când am găsit un cetăţean care mă acuză că aduc manelişti în emisiune. Ăsta e un subiect închis de ani! Mircea (n.r. Mircea Badea) ar fi zis mai frumos. Tare mi-ar plăcea să pot şi eu. Încă nu pot, deşi înţeleg perfect atitudinea lui, gândesc la fel, dar nu pot încă să-i spun unui cretin că e cretin”, scrie Teo pe blog.

Îndrăgita vedetă explică şi de ce îi este greu să jignească o persoană, povestind situaţiile prin care a trebuit să treacă înainte să devină persoană publică.

„Doamna Teo a apărut târzior, cam pe la 30 de ani, să mai preia din şocuri. Până atunci, datul la glezne cu ciocatele era pentru mine familiar, eu fiind aia cu glezna. Multe lacrimi vărsate pe întuneric în camera mea, multe jigniri…că-s grasă, că nu sunt suficient de rapidă în gândire, că nu mă pricep la comerţ şi procente (…). A fost să fie cumva altfel. Mare lucru n-am făcut, nu credeţi că televiziunea e chirurgie pe creier. (…) Pe scurt, am avut noroc. Chior. Acum mă gândesc de zece ori înainte de a lovi, de a jigni, de a discredita, pentru că ştiu cum e să ţi se întâmple, mai ales din senin. Cine n-a suferit nu va fi vreodată iertător”, notează Teo.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.