Mai mulți indivizi care înșelau victimele pe internet au fost ridicați de acasă de polițiști și procurori, în cadrul unei acțiuni în forță care a avut loc marți dimineață în șapte locații din Râmnicu Vâlcea Chiajna – judeţul Ilfov, Novaci, Târgu Jiu şi în Bucureşti. Țeparii pe internet ar fi înșelat 80 de cetățeni străini cu mai bine de 500.000 de euro. Metoda era simplă: ofereau obiecte la vânzare pe site-uri de comerț din afară, fără însă a le trimite, primeau banii și îi scoteau de la bancomat.

„Acţiunea a vizat locuinţele a şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 40 de ani, bănuiţi de constituirea unui grup infracţional organizat, fraudă informatică, fals informatic şi spălare de bani. În fapt, în perioada aprilie 2018 – martie 2019, aceştia ar fi postat anunţuri fictive pentru vânzarea unor bunuri, iar în discuţii purtate cu cetăţeni străini i-ar fi îndrumat să vireze bani în conturi bancare, sumele fiind ridicate de la ATM-uri”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Polițiștii au găsit la percheziții telefoane mobile, memory stick-uri, harduri de memorie, laptopuri, carduri bancare folosite la comiterea infracțiunilor şi bani în valută.

Prejudiciul cauzat se ridică la 500.000 de euro – bani proveniţi de la peste 80 de persoane.

Acțiunea s-a soldat și cu prinderea unui urmărit european.

La efectuarea percheziţiei domiciliare din comuna Chiajna, judeţul Ilfov, a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din Drăgăşani, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, eliberat de Tribunalul Râmnicu Vâlcea. Bărbatul ar fi săvârşit mai multe infracţiuni de fraudă”, au precizat polițiștii.


Citește și: OPINIE | Deși ministrul Sorina Pintea spune că pacienții vor plăti mai puțin, bolnavii rămân la mâna spitalelor private, dacă vor condiții mai bune


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.