”Procesul legat de articolul 50 este acum în desfășurare în conformitate cu dorinţele poporului, Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană. Acesta este un moment istoric după care nu mai există o cale de întoarcere. Este şansa acestei generaţii de a construi un viitor mai bun. Marea Britanie trebuie să iasă din acest proces mai puternică, mai echitabilă și mai deschisă ca niciodată”, a spus Theresa May în plenul Camerei Comunelor.

”Acum este timpul să strângem rândurile și să fim uniți pentru a ne asigura că lucrăm pentru cel mai bun acord Brexit cu putință pentru Marea Britanie și pentru cel mai bun viitor posibil pentru noi toți”, a mai spus May.

Theresa May a informat Parlamentul britanic că Marea Britanie a declanșat articolului 50 din Tratatul de la Lisabona.

Premierul britanic a adăugat că scrisoarea de notificare, semnată de ea, marți seară, și înmânată miercuri, la Bruxelles, președintelui Consiliului European de către ambasadorul britanic pe lângă UE, conține afirmația că în cazul în care Marea Britanie părăsește blocul comunitar în absența unui acord cu UE ar însemna o slăbire a cooperării dintre Londra și Uniunea Europeană în combaterea terorismului și a criminalității, de aceea este nevoie de ”un parteneriat nou, special şi profund cu Uniunea Europeană”. ”Marea Britanie părăseşte UE, dar nu şi Europa. Britanicii vor continua să colaboreze cu europenii în probleme care ţin de securitate şi apărare după retragerea din UE”, a continuat May.

Theresa May a menţionat că vor exista desigur consecinţe ale ieşirii din UE, că se vrea continuarea comerţului cu ţările europene, dar britanicii vor părăsi piaţa unică. ”Şi, acum că decizia a fost luată de a părăsi UE, noi trebuie să rămânem împreună”, este mesajul de unitate transmis de premierul britanic.

Poziția oficială a celor 27 de state membre UE va fi adoptată oficial la summitul special care va avea loc la 29 aprilie la Bruxelles

Greșeala uriașă a lui Nicolae Ceaușescu! Ce a aflat cu 11 zile înainte să fie executat
GSP.RO

Greșeala uriașă a lui Nicolae Ceaușescu! Ce a aflat cu 11 zile înainte să fie executat

Horoscop 27 ianuarie 2020. Balanțele au furtună în relația de cuplu
HOROSCOP

Horoscop 27 ianuarie 2020. Balanțele au furtună în relația de cuplu