Theresa May a promis că va declanșa articolul 50 până la finalul lunii martie. Inițial, presa britanică a vehiculat că aceasta ar fi putut să declanșeze Brexitul mai rapid, însă un purtătorul de cuvânt al premierului britanic a reamintit termenul anunțat de șefa Executivului de la Londra.

Acum, Theresa May are undă verde pentru a iniția divorțul de UE, după ce legea privind Brexit a fost promulgată de regina Elisabeta a II-a. Înainte de a trimite notificarea către instituțiile europene, ea a pornit într-un turneu prin Regatul Unit, care a fost divizat de referendumul din 23 iunie 2016 – Scoția și Irlanda de Nord au optat pentru rămânerea în UE, în timp ce Anglia și Țara Galilor pentru ieșirea din blocul comunitar.

Astfel, May va vizita Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord pentru a auzi atitudinea oamenilor vizavi de Brexit.

Între timp, premierul scoţian a anunţat săptămâna trecută planuri privind organizarea unui al doilea referendum pentru independenţă înainte de finalizarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. May a încercat să respingă provocarea lansată de Sturgeon, precizând că nu este momentul potrivit pentru un nou referendum de independenţă în Scoţia.

La rândul său, naționaliștii din Irlanda de Nord își doresc organizarea unui referendum privind independența față de Marea Britanie și unirea cu Republica Irlandeză.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Astăzi, premierul Theresa May şi ministrul pentru Brexit David Davis se vor întâlni cu prim-ministrul Ţării Galilor, Carwyn Jones, pentru a discuta cum va profita Ţara Galilor de oportunităţile oferite de către Brexit.

”Din prima mea zi… mi-am exprimat clar determinarea de a întări şi susţine această uniune preţioasă. De asemenea, am fost clară cu privire la găsirea unui acord care funcţionează pentru întregul Regat Unit în timp ce ne pregătim să părăsim Uniunea Europeană”, a declarat premierul britanic înainte de a pleca către Cardiff.

De asemenea, aceasta a precizat că doreşte ca fiecare provincie să profite de oportunităţile ieşirii Marii Britanii din UE. Experţii Institutului pentru Guvernare (IfG) au avertizat că există o uriaşă lipsă de claritate cu privire la rolul pe care-l vor avea legislaturile din Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord în procesul de Brexit.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Știrileprotv.ro
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
FANATIK.RO
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI