Liderul rrom e încă în Katuniţa

Între timp, liderul ţiganilor, “Ţarul Kiro”, despre care presa bulgară a afirmat la un moment dat că ar fi fugit în România, pentru că e de orginie română (afirmaţie făcută de un alt lider rrom din Bulgaria), a negat informaţiile şi a susţinut că se află încă în satul unde au izbucnit revoltele, Katuniţa. El a negat şi faptul că ar proveni din România, afirmând, în schimb, că are “rude şi cunoştinţe” în ţara noastră. Mai mult, conform apropiaţilor săi, citaţi de publicaţiile de la Sofia, Kiro ar desfăşura afaceri cu alcool în vestul României. Între timp, rromii din întreaga ţară s-au pregătit pentru eventuale atacuri, înarmaţi cu lopeţi, topoare, bâte şi arme, potrivit protestatarilor.

Cei mai mulţi dintre cei arestaţi sunt elevi de liceu

Doi poliţişti au fost răniţi la Sofia în timpul ciocnirilor, a declarat Kalin Gheorghiev, secretar-şef în Ministerul de Interne. El a precizat că persoana cea mai tânără care a fost reţinută are 12 ani şi aruncase cu pietre în poliţişti. Părinţii acesteia vor fi traşi la răspundere pentru faptele sale. “Şi femei au fost arestate. Cei mai mulţi dintre cei reţinuţi sunt elevi de liceu. Aceştia sunt, în general, extremişti sau huligani”, a afirmat Gheorghiev, subliniind că protestele din mai multe oraşe, precum Stara Zagora, Pernik, Vraţa şi Blagoevgrad, s-au desfăşurat în linişte.

De unde a pornit totul

Un microbuz care transporta rude ale liderului rromilor Kiril Raşkov, supranumit “Ţarul Kiro”, a lovit în noaptea de vineri spre sâmbătă un tânăr bulgar în vârstă de 19 ani, care îşi plimba câinele, provocând moartea pe loc a acestuia. Şoferul a fugit de la locul accidentului. Părinţii şi prietenii victimei bulgare au luat apoi cu asalt casa “Ţarului Kiro”, căreia i-au spart geamurile, provocând un incendiu. Trei poliţişti şi doi civili au fost răniţi. De atunci, un val de violenţe a lovit Bulgaria.

200 de rromi români, evacuaţi dintr-o tabără din Marsilia

Probleme cu ţiganii sunt şi în Franţa. Aproximativ 200 de rromi români au fost evacuaţi de autorităţile franceze, ieri dimineaţă, dintr-o tabără amplasată la marginea oraşului Marsilia. Ţiganii, care locuiau în barăci şi în rulote, pe un teren public situat între două şine de cale ferată, au fost izgoniţi de 150 de poliţişti, cărora li s-au adăugat şi jandarmi, după ce situaţia a devenit tensionată. “Ne-am lovit de rezistenţa cetăţenilor rromi, care au devenit agresivi după ce le-am spus că trebuie să părăsească acea zonă”, a declarat un reprezentant al poliţiei franceze.

Începe anchetarea lui Kiro

Pentru a încerca să diminueze extinderea protestelor, oficiali ai guvernului au anunţat, ieri, că vor răspunde cererii bulgarilor de a-i lua la bani mărunţi pe “Ţarul Kiro” şi pe clanul său. Pentru început, vor fi puricate sursele de venit ale familiei, ştiut fiind faptul că are cinci case, o fabrică, dar şi multe afaceri considerate ilegale. Presa locală a prezentat, ieri, pe larg, viaţa temutului ţigan, amintind de faptul că şi-a petrecut adolescenţa în închisoare, iar, de-a lungul timpului, a mai fost condamnat pentru diverse ilegalităţi. El a fost anchetat chiar şi pentru acte de terorism, membrii clanului său punând explozibil în maşinile sau în casele rivalilor.

Nicolae Guţă, dat exemplu de incultură în Italia:
„M-am săturat să fiu ţap ispăşitor”

Nicolae Guţă
Mişcarea naţionalistă radicală română Noua Dreaptă îşi face simţită prezenţa şi în Italia. Membrii grupării au postat în zona staţiei de metrou Anagnina, de la periferia Romei, afişe cu chipul manelistului Nicolae Guţă, cerându-le totodată românilor să “spună NU, ţiganilor, manelelor şi inculturii”. Noua Dreaptă solicită ca la Anagnina să nu mai aibă loc celebra adunare a comunităţii de români, unde în fiecare an răsună manelele, sfârâie micii şi se consumă alcool peste măsură, creând nu de puţine ori mediul propice pentru scandaluri, tâlhării şi alte infracţiuni, precum traficul de droguri şi prostituţia. Contactat telefonic, manelistul Nicolae Guţă s-a arătat deranjat de faptul că numele său a fost asociat în această poveste. “M-am săturat să fiu ţap ispăşitor pentru toate relele făcute de alţii. Nu înţeleg de ce tot ce înseamnă rău se asociază cu mine, doar pentru că sunt de o anumită etnie. N-am făcut în viaţa mea rău, n-am dat nimănui în cap, vina mea e că sunt foarte cunoscut”, ne-a declarat Nicolae Guţă.

EXCLUSIV Mărturisiri în premieră: „Am văzut-o dezbrăcată pe Serena Williams în vestiar. Am fost șocată o săptămână”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Mărturisiri în premieră: „Am văzut-o dezbrăcată pe Serena Williams în vestiar. Am fost șocată o săptămână”
Selly, umilit de Mircea Badea! Cum a putut să-l facă de râs la TV
Playtech.ro
Selly, umilit de Mircea Badea! Cum a putut să-l facă de râs la TV
Râuri de lacrimi şi amenzi în casa Duduienilor, la comemorarea lui Emi Pian. Adi Minune şi Florin Salam i-au făcut pe toţi să plângă
Observatornews.ro
Râuri de lacrimi şi amenzi în casa Duduienilor, la comemorarea lui Emi Pian. Adi Minune şi Florin Salam i-au făcut pe toţi să plângă
Horoscop 2 martie 2021. Taurii se bucură de o întorsătură care poate bloca planurile unor apropiați
HOROSCOP
Horoscop 2 martie 2021. Taurii se bucură de o întorsătură care poate bloca planurile unor apropiați
Șoșoacă l-a atacat pe Orban, provocând râsete: ”Nu știam că știți să numărați până la 1 minut”
Știrileprotv.ro
Șoșoacă l-a atacat pe Orban, provocând râsete: ”Nu știam că știți să numărați până la 1 minut”
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)
PUBLICITATE
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)