Dar de câte ori nu ai fost nevoit să îți descurci căștile când le-ai scos din rucsac, sau te-ai ridicat brusc de la birou și ai uitat că le porți? Cu toții trecem prin asta mai des decât ne imaginăm. De aceea, căștile wireless sunt o alternativă inteligentă care te ajută să stai departe de situațiile enumerate mai sus.
Device-urile wireless își fac loc rapid pe piață, venind într-o gamă variată în funcție de nevoile și preferințele tale. Pe lângă încărcătorul wireless, atât de util atunci când ești în mișcare și ai nevoie de telefon permanent, boxele wireless pe care le poți lua cu tine oriunde, alături de o pereche de casti fara fir, reprezintă o alegere excelentă dacă vrei să uiți de încurcăturile de mai sus și ții la libertatea ta de mișcare, în orice situație.
Avantajele căștilor fără fir
Dacă până acum doi ani, tehnologia căștilor wireless nu o egala pe cea a căștilor cu fir, în termeni de calitate a sunetului, întrucât le puteai pierde mult mai ușor pe cele wireless, iată că acum putem observa o îmbunătățire rapidă a acestei game. Unele modele sunt chiar mai performante decât multe dintre modelele cu fir.
Printre principalele avantaje ale căștilor fără fir putem aminti: (1) libertatea de mișcare, (2) riscul inexistent de a se deteriora firul, dar și (3) autonomia față de mufa Jack.
Înainte de a-ți cumpăra o pereche de căști wireless, trebuie să evaluezi așteptările tale cu privire la acestea; fie că te interesează o calitate cât mai înaltă a sunetului, design-ul căștilor, confortul lor sau toate la un loc, îți prezentăm în continuare cinci modele de căști wireless pe baza cărora îți poți alege preferatele.
- Căști Audio-Technica ATH-AR5BT
Îți dorești libertate de mișcare, dar în același timp nu vrei să compromiți calitatea melodiilor tale preferate? Atunci căștile Audio-Technica ATH-AR5BT sunt alegerea optimă. Disponibile în trei variante de culori (negru, roșu, gri) aceste căști wireless cu tehnologia Bluetooth®, îți vor reda cât mai fidel variantele acustice ale pieselor preferate, fie că alegi să le asculți pe smartphone, tabletă, laptop sau alt dispozitiv cu Bluetooth®.
Căștile permit conectarea rapidă prin tehnologia NFC la dispozitivul tău printr-o simplă atingere, iar dacă vrei să extinzi performanța lor poți opta pentru Hi-Res Audio, prin conectarea cablului inclus.
Bucură-te de design-ul rafinat al acestor căşti şi de o autonomie de până la 30 ore, cu o singură încărcare.

- Căști On-Ear ATH-AR3BT Wireless și Microfon
Dacă vrei să retrăiești în fiecare zi atmosfera vibrantă de la marile festivaluri de muzică, atunci nu trebuie să treci cu vederea aceste căști. Principalele atuuri sunt bass-ul de o calitate superioară, claritatea sunetului și controlul rapid pentru muzică și apeluri, prin butoanele integrate în cupele căștilor. În plus, autonomia de 30 h și tehnologia Bluetooth ce poate memora până la 8 echipamente asociate anterior, te vor convinge să nu le dai jos prea curând.

- Căști Sport NuForce BE Sport4
Dacă eșți o persoană activă și îți începi diminețile cu o sesiune de alergat, atunci aceste căști îți vor fi cele mai bune prietene, întrucât sunt perfect adaptate acestui stil.
Te vor cuceri cu forma lor dinamică, iar faptul că se încarcă rapid (doar 15 minute de încărcare asigură 2 ore de autonomie) oferă mai mult confort și libertate de mișcare.
De asemenea, căștile Sport NUForce BE Spor4 vin însoțite de trei tipuri de eartips-uri pentru fixare perfectă, confort și calitate cât mai înaltă a sunetului.

Căști Sony MDR-XB950N1
Aceste căști încap perfect și într-o geantă mică, datorită design-ului ce le permite o pliere ușoară, iar opțiunea de anulare digitală a zgomotului îți oferă o experiență unică de fiecare dată când le folosești. Te poți bucura și de ajustări ale nivelului de bass, prin aplicația Sony Headphones Connect, dar și stiluri prestabilite precum club, sala, stadion sau exterior.
Dacă iubești bass-ul aceste căști nu ar trebui să îți lipsească din ghiozdan, întrucât tehnologia Extra Bass intensifica toate frecventele joase, energizând fiecare piesă pentru că tu să te bucuri de o experiență muzicală autentică, printr-o simplă atingere de buton

- Căști JBL E55BT
Fiecare outfit pe care alegi să îl porți reprezintă un statement? Atunci trebuie să îți asortezi căștile cu ținuta ta, pentru a nu trece neobservat.
Căștile JBL E55BT îmbină tehnologia inconfundabilă de redare a sunetului cu design-ul extrem de versatil și vin 4 variante de culori vibrante: alb, negru, roșu și albastru.
Ascultă muzica preferată fără grija epuizării bateriei, pentru că aceste căști au o autonomie de 20 ore, iar materialele de înaltă calitate îți vor proteja urechile pentru că tu să te bucuri de confort sporit pe întreaga folosire. Materialul textil din care este confecționat cablul face ca acesta să nu se încurce niciodată, pentru a-ți petrece mai mult timp ascultând artiștii preferați și mai puțin timp descurcând fire.

Intră acum pe avstore.ro și comandă modelul de căști wireless potrivit stilului tău de viață!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_59e0747ac275917dd9d746c6c0aafd5f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dc49e81ee60651c3d6c1c0aaa79cd660.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7818ca41076e5d065535b17af16debfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_33074488844080666639e95aa6ef7da8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e5e76810de8603cca8b341c43f0f5444.jpg)
Alte știri
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5bc5ce7fe62701ca5f9c19fbd1a71fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_710e521a38ca425aa831a8a45e1a9cec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d4ebef803de89e4b8d090df3b631ddc7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f49a5b7162b434dee1e3a5614a99bc6a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b322e0944c309c1524d8685ef815f603.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_affa7e26e652a4eab5bb952946bd1236.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5b185099785c800285d7def5deacd458.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/12/pexels-photo-901236.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e6e76cec45c5330a79e68dc327c964ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_77fd467ef465fe5af9ee2d6c72ee82b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/soferi-de-tir-romania-filipine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/perchezitii-diicot-schema-suplimente-3.jpeg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_11d8ef2323103340f51ecb3458c7d68c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6b57fe34c48b8f4bd7b038274278c8db.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/andreea-esca-a-plans-cand-a-auzit-discursul-ionelei-nastase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/iulia-vantur-aparitie-spectaculoasa-la-cannes-2026--romanca-a-atras-toate-privirile-pe-covorul-rosu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f1c5b25e84b028ebb3bbf27cb82b6e73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4b05914387d99ee908bf92148e0d4f74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sorin-grindeanu-claudiu-manda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta7742863-e1775454989240.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/insula-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cupa-mondiala-2026-bilete-telefon-bani-vacanta-sua-mexic-canada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/punctele-de-suspensie-cum-si-cand-se-folosesc-si-cate-sunt-de-fapt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/casa-zurich-elvetia-fara-familii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cum-sa-spui-nu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ploi-vijelii-si-frig-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/santier-bucuresti-romania-shutterstock2703382917-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-prima-reactie-dupa-ce-guvernul-bolojan-a-fost-demis-prin-motiunea-de-cenzura-psd-aur-invit-la-calm--cand-vom-avea-un-nou-guvern-4.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/new-york-sua.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dancotrocenideclaratii65inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.