Cel mai mare avantaj pe care îl au elevii de la liceele economice îl reprezintă interacţiunea la care au acces cu reprezentanţii companiilor unde fac practică ori care participă la evaluarea de la sfârşitul celor patru ani de studiu.
“La finalul studiilor efectuate în liceele cu profil economic, copiii capătă o certificare de competenţă profesională, care atestă că sunt tehnicieni în activităţi economice, în administraţie publică, turism, alimentaţie, achiziţii şi contractări, ori poştă. Se pot angaja imediat după Bac, ori se pot orienta către o universitate cu profil similar”, ne-a declarat Valentina Capotă (foto) inspector şcolar pentru disciplinele economice.
Examenul final constă într-o probă practică şi prezentarea unui proiect la care se lucrează, deseori, pe durata unui an. Testarea se face în faţa unei comisii la care participă şi evaluatori externi, respectiv agenţi economici. Aceştia îi aleg pe cei mai buni şi îi angajează la companiile lor.
Matematica e mai uşoară decât la real
“Copiii aleg aceste colegii tocmai pentru că la final au mari şanse să intre în câmpul muncii. Printre materiile predate se numără statistica şi matematica aplicată în economie, discipline pentru care se caută specialişti peste hotare. În ultimii ani s-a muncit mult la instruirea cadrelor didactice, la modernizarea platformelor educaţionale şi, în general, la conexarea cu cerinţele europene de pe piaţa muncii”, a mai adăugat specialistul.
Pe aceeaşi temă:
EPISODUL 1 | Liliana Toderiuc: «Orientarea greşită duce la eşecul de la Bac»
Episodul 2 | Alege liceul în funcţie de talent!
Episodul 3 | Tu ce limbă vrei să înveţi?
Episodul 4 | Învaţă să faci BANI! După liceul economic te poţi alege cu o MESERIE bine plătită
Episodul 5 | Mergi la şcoală, iei 200 de lei
Episodul 6 | Dacă alegi bio, nu scapi de mate!
Episodul 7 | Din clasa a XI-a, umaniştii nu mai fac mate
Episodul 8 | Taxa la liceul privat, până la 20.000 € pe an
Episodul 9 | 18 zile şi vin examenele!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro