Traficul feroviar este oprit temporar, luni, între staţiile CF Şag şi Vinga, după ce locomotiva trenului care face legătura între Arad și Timișoara a luat foc în această dimineață, scrie Pressalert.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 09:30, au anunțat reprezentanții ISU Arad.
Reprezentanții SNTFC CFR Călători au precizat că “Siguranța și securitatea pasagerilor si a personalului nu au fost afectate”. Conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a fost contactat serviciul 112, la fața locului sosind mai multe autospeciale de stingere.
Cauzele care au generat incendiul nu au fost încă stabilită.
La faţa locului s-au deplasat pompierii, care au acţionat pentru stingerea incendiului, şi o drezină pantograf, care va face verificări la linia de contact.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că traficul feroviar este oprit temporar, pe raza Sucursalei Regionale CF Timișoara, între stațiile CF Șag și Vinga, (linie simplă electrificată), unde în cursul acestei dimineți, la locomotiva trenului R 2602 s-a produs un incendiu, scrie Pressalert.
Din fericire, niciun pasager nu a fost rănit.
Șase trenuri de călători staționează în gările adiacente, așteptând redeschiderea circulației, urmând să ajungă la destinație cu întârziere.