Traficul feroviar dintre stațiile Petroșani și Târgu Jiu a fost întrerupt temporar miercuri dimineață, 11 februarie 2026, din cauza unei defecțiuni la locomotiva unui tren de marfă operat de TFG.
Incidentul a afectat circulația mai multor trenuri CFR Călători, acestea înregistrând întârzieri semnificative, informează News.ro.
Potrivit Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, între orele 04.40 și 10.03, circulația pe linia simplă dintre stațiile Meri și Lainici a fost complet închisă pentru a permite intervenția echipelor de reparații.
„La ora 06.55, din stația Meri a fost îndrumată către trenul defect locomotiva de ajutor aparținând CTV, în vederea retragerii garniturii în stația Meri. Totodată, din stația Lainici a fost îndrumată, spre capul trenului, o locomotivă aparținând EMA Rail, pentru retragerea locomotivei defecte și eliberarea liniei curente”, a transmis compania.
Pentru a minimiza disconfortul călătorilor, CFR a decis să asigure transbordarea cu mijloace auto pe distanța Bumbești – Petroșani. Această soluție provizorie a vizat trenurile IRN 1821, R 2081 și R 2083.
De asemenea, trenul IR 16026 a fost și el afectat, fiind nevoit să staționeze în stația Petroșani până la reluarea traficului, relatează News.ro.
În prezent, traficul în zona afectată se desfășoară în funcție de măsurile operative stabilite de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.
Compania precizează că, în funcție de durata intervențiilor, vor fi luate măsuri suplimentare pentru a limita impactul asupra altor trenuri și pentru a restabili circulația în condiții de siguranță.