Anchetatorii au stabilit că unităţile de memorie trebuie să fie extrase din cutiile negre, uscate şi reparate pentru a putea stabili dacă datele înregistrate pot fi recuperate cu tehnologia egipteană. Unităţile de memorie vor furniza date despre ultima conversaţie a piloţilor, dar şi despre alarmele pe care le-au primit aceştia înainte de accidentul aviatic.

Citește și: Tragedia EgyptAir | Avionul a aterizat de urgență de trei ori înainte să se prăbușească

Cauza prăbuşirii avionului este înconjurată în continuare de mister. Ipoteza unui atac terorist nu este exclusă, însă nicio grupare nu a revendicat doborârea avionului.

Date de zbor au arătat că detectoare de fum au fost declanşate în toaletă cu câteva minute înainte de dispariţia avionului de pe radare. Potrivit anchetatorilor greci, aeronava a virat 90 de grade la stânga, iar apoi 360 de grade la dreapta, a pierdut altitudine, de la 11.300 de metri la 4.600 de metri, iar apoi la 3.000 de metri, şi a dispărut de pe ecranele radarelor.

Aeronava EgyptAir s-a prăbușit în urmă cu o lună în Marea Mediterană, în timp ce efectua o cursă pe ruta Paris-Cairo. La bordul avionului se aflau 66 de persoane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.