„Dacă discutăm despre cangrena din frontierele româneşti, este evident că şi încercarea aceasta de a o lăsa la 2009, 2010 este o mare minciună. Cangrena e veche, este arhicunoscută şi tolerată de toate partidele care s-au succedat la guvernare din ’90 şi până acum. V-aş aduce aminte numai lucruri sau nume cu rezonanţă din acest punct de vedere. Vă aduceţi aminte, în timpul războiului iugoslav, România era acuzată de trafic de combustibil, se făcea prin frontiere, nu porumbelul ducea combustibil din România în fosta Iugoslavie. Sau nume celebre, ca Dan Radu Ruşanu, vă mai spune ceva legat de vămi? Sau Nini Săpunaru sau Dinu Vamă sau Diaconu?”, a afirmat preşedintele, citat de Agerpres.

În opinia şefului statului, acţiunea întreprinsă de autorităţi în vămi, de o amploare deosebită, este, din păcate, politizată.

„Păcat, păcat, că suntem atât de mărunţi, încât la o acţiune mare, încercăm să o politizăm pe două direcţii: una, să spunem despre un partid, ca şi cum vama nu a existat până acum şi a fost pură până la acest incident – doar de când a venit acest partid, care de un an guvernează fără PSD, a apărut corupţia în vămi şi în poliţia de frontieră. Nu”, a mai spus preşedintele.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.