Întrebat dacă este posibil ca în România să se repete scenariul din Ucraina, Băsescu a spus că e greu să se întâmple așa ceva, dar nu e exclus. „E greu ca România să intre într-un scenariu de tip Ucraiana. Atenţie, o spun cu responsabilitatea unui om care înţelege procesele. Poate fi începutul unui război hibrid,  e mai greu să se întâmple ce s-a întâmplat în Ucraina, pentru că România este în niște structuri euro-atlantice, dar nu este exclus”, a explicat Băsescu.

În ceea ce îl priveşte pe şeful statului, Băsescu a adăugat că „primul lucru pe care ar trebui să-l facă Iohannis este să nu se mai poziţioneze de partea unei tabere. „Suntem în faţa unei bătălii fundamentale a statului. În loc să stabilească cine cu cine cooperează, marea bătălie este cine pe cine controlează”, a punctat acesta, precizând că atât Iohannis, cât și Dragnea vor să exacerbeze conflictul.

„Am urmărit cu multă atenție discursul de azi (n.r.-ieri) al președintelui României. Nu e nicidecum îndreptat către o soluție amiabilă, către detensionare, ci dimpotrivă, e îndreptat către adâncirea tensiunilor și a fracturii în societate. Cred că și unul, și altul trebuie să fie responsabili. Adică Dragnea să introducă o modificare la ordonanță de urgență în care să scoata acel plafon de 200.000. (…) Să o lase libera la aprecierea judecătorilor, dacă prin abuzul serviciu s-a produs o pagubă de 1 leu, e de 1 leu, dar cu încalcarea legii (…) și nu dacă i s-a părut procurorului”, a mai declarat Băsescu.

UPDATE | A treia zi de proteste. Peste 200.000 de oameni au ieșit în stradă, în București și în țară / VIDEO

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.