In urma cu ceva timp mi s-a facut o extirpare de nerv la unul dintre incisivi. Dupa o perioada dintele s-a inchis la culoare capatand o nuanta cenusie, total diferita de a dintilor din jur. Ce as putea sa fac?
De obicei, schimbarea culorii dintelui in urma extirparii pulpare (‘de nerv’) se petrece datorita nerealizarii unei hemostaze (oprire a sangerarii) eficiente in cursul realizarii tratamentului. Resturile de sange ramase in dinte se descompun, produsii de degradare ai hemoglobinei intra in structura dentinei, modificandu-i culoarea. Acest lucru se intampla mai frecvent la dintii persoanelor tinere, la care dentina este mult mai permeabila. O prima posibilitate de rezolvare a acestei probleme este realizarea unui tratament de albire special conceput pentru dinti devitali (cu nervul scos). Inainte de a se incerca aceasta varianta trebuie sa se verifice urmatoarele aspecte: dintele trebuie sa aiba o obturatie de canal etansa si foarte corect realizata (fapt apreciat radiologic) si de asemenea coroana dintelui sa nu fie foarte fragila, cu obturatii (plombe) foarte mari, fisuri din cauza riscului de fractura. De obicei aceasta albire se realizeaza utilizand geluri de albit speciale pentru astfel de probleme, albirea efectuandu-se atat intern (in interiorul dintelui), cat si extern (pe suprafata acestuia). De foarte multe ori activarea gelului de albit se face sub lumina unei lampi speciale pentru tratamente de albire.
Dr. Andrei Tirpea
Medic stomatolog