EXCLUSIV | Lovitură ca-n filme. Trei bărbați au coborât cu frânghii, de la etajul 5, un seif cu 100.000 de lei! (VIDEO)

Comentează

Trei hoţi au furat un seif cu 100.000 de lei cu un cărucior şi au fost suprinsi de camerele video! Povestea s-a petrecut la mijlocul lunii martie, iar după trei luni de investigaţii, judiciariştii Sectorului 1 au reuşit să-i prindă pe făptaşi. Culmea, unul dintre bandiţi este chiar angajatul firmei din sediul căreia s-a furat casa cu bani.

Tânărul care lucra la firma de pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti ştia că, în unele zile, în seiful firmei, se adună sume mari de bani. Aşa se întâmplase şi în momentul în care i-a încolţit ideea jafului. A vorbit cu doi amici din cartierul în care locuia şi au pus la punct toate detaliile unui furt „ca-n filme”.

Hoţii au acţionat noaptea şi au purtat cagule

La adăpostul nopţii, cei trei au mers la blocul, la etajul cinci al căruia se afla firma. Cu cagule pe cap, doi dintre hoţi au intrat pe geamul de la baia apartamentului care dădea într-un iluminator. Au scos seiful cu peste 100.000 de lei tot prin acelaşi loc, după care, cu ajutorul unor frânghii, l-au coborât până la parter. Acolo unde angajatul societăţii îi aştepta pe cei doi parteneri de fărădelegi.

Au cărat seiful cu 100.000 de lei cu un cărucior

Bandiţii au pus casa cu bani pe un cărucior şi au tras-o până la maşina celui care pusese la cale tot jaful. Apoi au demarat în trombă, însă toată acţiunea a rămas înregistrată pe camerele de supraveghere din zonă.

Odată ce furtul a fost descoperit, pe fir au intrat judiciariştii din Sectorul 1. Săptămâni la rând au pus cap la cap toate informaţiile din teren. Verificările au fost îngreunate de faptul că cei trei hoţi au purtat cagule şi s-au ferit să lase urme la faţa locului.

Bandiţii nu au vrut să declare nimic în faţa anchetatorilor

Investigaţiile nu au rămas fără rezultat, iar zilele trecute, ofiţerii de la „Investigaţii Criminale” au descins în casele suspecţilor şi i-au luat la audieri. Puşi în faţa probelor, hoţii l-au luat pe „NU” în braţe şi au refuzat să dea declaraţii. Chiar şi aşa, la propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, judecătorii au decis arestarea bandiţilor pentru 30 de zile.

Paguba nu a fost recuperată

Paguba de 100.000 de lei nu a fost recuperată. Mai mult, hoţii nu au suflat o vorbă despre ce au făcut cu banii sau unde i-au ascuns. Pentru fapta lor, aceştia urmând să fie judecaţi pentru furt calificat, riscă să stea până la cinci ani în puşcărie.

CITEȘTE ȘI

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18 sept.
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
18 sept.
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum ia statul de la bolnavi ca să cârpească bugetul Urgențelor | Realitatea de la Metrorex
MONDEN
Andreea Balan si noul dansator din Cuba
18 sept.
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
Marina Almășan
18 sept.
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?” Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
POLITIC
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Ultimele știri
18 sept.
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
18 sept.
Rapid învinge FC Argeș cu 3-1 și este noul lider în Superligă. Fiul lui Dan Șucu a închis tabela
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Reportaj
18 sept.
De ce a câștigat Kia EV2 Best Electric City Car România 2026? Am testat-o în traficul din București și am înțeles cum a învins rivalii chinezi
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
18 sept.
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
Orașul Durres din Albania a devenit rapid destinație favorită pentru pensionarii vest-europeni. Sursă foto: Profimedia.
18 sept.
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Horoscop 21 - 27 septembrie 2026. Previziuni pentru toate zodiile
18 sept.
Horoscop săptămânal 21 – 27 septembrie 2026. Luna Plină aduce decizii și schimbări importante
Un bărbat în costum albastru închis care ține un inel de logodnă în mână
18 sept.
O cerere în căsătorie la un concert a stârnit furia publicului, în China: „Stați jos!”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Ștampila și buletinele de vot pentru un tur de scrutin din România
18 sept.
Fără ștampilă la alegeri și fără autocolant pe buletin: Cum vrea AEP să numere voturile românilor cu ajutorul urnelor inteligente
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
18 sept.
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
18 sept.
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
18 sept.
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”