UPDATE 21:00. Planul Roșu a fost dezactivat, a anunțat ISU Tulcea.
Două dintre persoanele rănite au fost transportate la UPU Tulcea, iar cealaltă a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la UPU Constanța.


Potrivit presei din Tulcea, care îl citează pe șeful ISU Delta, Daniel Petrov, 13 persoane au fost rănite în accident.

Având în vedere numărul răniților, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor medicale la fața locului.

Accident naval cu 13 răniți la Murighiol. Trei persoane au fost transportate la spital
Bărcile implicate în accidentul de la Murighiol | FOTO: ISU Tulcea

Trei dintre cei 13 răniți sunt în stare gravă și prezintă traumatisme osoase. Un elicopter SMURD a fost solicitat pentru preluarea victimelor.

“Nu sunt oameni în apă și nici persoane decedate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, plt. adj. Nicolae Botezatu, la Digi24.

Pentru gestionarea situației, în zona respectivă au fost trimise o ambarcațiune pentru transport scafandri și 3 ambulanțe ale Serviciului județean de ambulanță. Totodată, în sprijinul echipajelor angrenate în misiunea de salvare, la locul incidentului a fost trimis și un elicopter SMURD.

Accident naval cu 13 răniți la Murighiol. Trei persoane au fost transportate la spital
La locul accidentului a fost trimis și un elicopter | FOTO: ISU Tulcea

Din primele verificări ale poliției, a rezultat că două ambarcațiuni, în timp ce se deplasau pe Dunărea Nouă, s-ar fi ciocnit în zona localității Murighiol.

Accident naval cu 13 răniți la Murighiol. Trei persoane au fost transportate la spital
Unul dintre răniții în accidentul de la Murighiol | FOTO: ISU Tulcea
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.