MENIU CAUTĂ
15 Mar. 2017 22:40

Trupa Depeche Mode lansează „Spirit”, al 14-lea album de studio. Urmează turneul de promovare, Global Spirit Tour, cu un concert și în România

Distribuie

Trupa Depeche Mode lansează albumul „Spirit”. Este al 14-lea album de studio, la patru ani după "Delta Machine". Trupa britanică Depeche Mode lansează al 14-lea album de studio, initulat “Spirit”, în data de 17 martie 2017.

Odată cu acest nou material discografic, Dave Gahan, Martin Gore și Andrew Fletcher se reinventează și fac apel la spiritul de revoltă, iar acești regi „new wave” ilustrează o recuperare a vitalității în registrul electro-rock al trupei, relatează Agerpres.

‘Spirit’ este noul lor album prin care cei trei nu mai au nimic de dovedit, dar impresionează prin piese precum ‘Cover Me’ sau ‘The Worst Crime’ și dovedește o coerență atât în privința liniei sonore cât și a textelor.

Pionieri ai pop-sinteticului, de la începutul anilor 1980, ei au făcut să evolueze acest gen până la reintroducerea prin forță a riffurilor de chitară de la începutul anilor 1990, cu cel mai bun album al lor ‘Violator’ și cel următor ‘Songs of Faith and Devotion’.

Întrebându-se unde sunt ‘spiritualitatea’ și ‘revoluția’, în cântece precum ‘Going Backwards’ și ‘Where’s the Revolution’, Depeche Mode fac trimitere la temele lor clasice pe care le-a neglijat în ultimul timp. Și deși conținutul nu este obligatoriu politic piese ca ‘Poorman’ fac trimitere la pozițiile anticapitaliste din ‘Construction Time Again’ de la începutul anilor ‘80.

De la ‘Music for the Masses’, lansat în 1987, care le-a permis să ajungă în topul SUA – un obiectiv urmărit de multe trupe de la britanicii Beatles la U2 – trupa Depeche Mode a început să se adreseze unui public tot mai numeros.

Trupa Depeche Mode lansează albumul „Spirit'. Urmează turneul de promovare, Global Spirit Tour, cu un concert și în România

Obiceiul britanicilor de a se adresa unui public tot mai numeros se menține și acum, prin lansarea turneului Global Spirit Tour, în data de 5 mai, la Stockholm (Suedia), și care va trece prin orașe precum Anvers (Belgia) la 9 mai, în Franța, la Nisa – 12 mai și Lille – 29 mai, apoi la Zurich (Elveția) – 18 iunie și din nou Franța, la Paris, pe Stade de France, în data de 1 iulie.

Trupa Depeche Mode revine și în România pentru a susține un concert la Cluj, pe Cluj Arena, la 23 iulie 2017.

Loading...
Comentarii